Avertismentul medicului Vasi Rădulescu legat de coronavirus: „Văd carenţe care mă înspăimântă. Nu, nu suntem pregătiţi, cine zice că suntem habar nu are”
0Medicul cardiolog Vasi Rădulescu, autorul mai multor cărţi de educaţie medicală pentru publicul larg, care au ajuns pe peste 50.000 de cititori, a transmis un avertisemnt legat de coronavirus. „Am văzut trecerea din isterie în nepăsare şi subestimare. Nu e deloc normal să subestimăm acest nou coronavirus”.
„Îmi stă pe cortex o chestie şi nu vreau să vă panichez, dar simt că treaba asta cu coronavirusul va exploda în ţară în scurt timp. Şi suntem total nepregătiţi, orice ar zice oficialii. Nu avem educaţie medicală, îmi pare rău să o spun. O spun de ani de zile, m-am dedicat acestui domeniu, încă văd carenţe care mă înspăimântă. Asta una.
Dacă se păstrează raportul 84% cazuri uşoare/medii şi 16% cazuri grave (mai ales la vârstnici şi cei cu alte patologii) şi apar, să zicem, 2000 de cazuri, asta înseamnă 320 de cazuri care tind spre insuficienţă respiratorie şi, probabil, nevoie de intubaţie. Spitalele nu au atâtea ventilatoare mecanice şi nu vor avea prea curând. Secţiile ATI vor fi copleşite.
Apar tot felul de situaţii în care nu este respectat protocolul de patologie infecţioasă cu cantagiozitate înaltă (am văzut ambulanţa aceea în care personalul nici nu avea costumul de protecţie). Plus oameni care nu respectă un minimum de măsuri. De aici pot rezulta o mulţime de cazuri.
Ne putem aştepta la o perioadă extrem de grea.
Am văzut trecerea din isterie în nepăsare şi subestimare. Nu e deloc normal să subestimăm acest nou coronavirus.
Vă rog să vă luaţi toate măsurile de protecţie, să rămâneţi alerţi, să vă informaţi bine. Lucrurile se pot schimba în chestiune de zile şi nu, nu suntem pregătiţi. Cine zice că suntem habar nu are ce înseamnă ATI, ventilaţie, cazuri cu detresă respiratorie de ordinul sutelor.
Sper să nu fie aşa, dar e mai probabil să fie. Am scris asta să deschid nişte ochi, nu să instaurez panica la extremă. Avem nevoie de educaţie medicală, surse bune, măsuri ştiute, grijă mai ales la vârstnici şi cei cu patologii importante”
Cine este doctorul Vasi Rădulescu
Vasi Rădulescu este un medic cardiolog care a scris mai multe cărţi de educaţie medicală pentru publicul larg care au ajuns pe peste 50.000 de cititori.
„Sunt dr. Vasi Rădulescu şi de cinci ani fac educaţie medicală pe paginile de Facebook, pe proiectul Leapşa de Sănătate, precum şi în cele şase cărţi scrise. Am fost ales Cel mai bun medic comunicator în anul 2018 de către asociaţia COPAC. Am fost inclus în 100 de oameni pentru România de mâine de către publicaţia Decât o Revistă. Fac parte din selecţia de personalităţi incluse în albumul 30 de ani de sănătate în România, proiect aranjat de IQvia. Dincolo de aceste titluri, mai important este faptul că scriu pe înţelesul tuturor, explicând lucrurile din medicină, bătând moneda pe importanţa prevenţiei, promovând conceptul de educaţie medicală de care avem atât de mare nevoie cu toţii.
De ce avem nevoie de educaţie medicală? Pentru că România este pe primul loc în Europa la numărul de cazuri de cancer de col uterin, precum şi la mortalitatea prin acest tip de cancer. Pentru că suntem pe ultimul loc la screeningul pentru cancerul de sân. Pe ultimul loc la calitatea sertviciilor în sistemul de sănătate. Printre primele locuri la consumul iraţional de antibiotice. Printre primele locuri la mortalitatea de cauză cardiovasculară. Lista poate continua…
Cred că trebuie să schimbăm lucrurile, să punem preţ de informaţiile de calitate, să ne documentăm din cele mai bune surse, să investim în noi, să ne păstrăm sănătatea, să nu credem orice mit, fake news, procedură aiuritoare citită pe internet, tratament luat după ureche. Cred că fiecare ar trebui să investească în acest capitol.
Sănătatea nu e un bun garantat. Nu ţine la veşnicie. Este dezirabil să o păstrăm, să evităm bolile principale, să recunoaştem din timp nişte simptome, să ştim ce să facem în caz de urgenţă. Pentru toate acestea, vă propun un pachet special cu toate cărţile mele, şase la număr. Toate sunt cumva despre sănătate, empatie, implicare, prevenţie, grijă. Din toate veţi învăţa multe”, scrie medicul pe pagina sa de Facebook.
Citeşte şi