Admitere 2017 la cea mai mare universitate din ţară. De ce o diplomă de la UBB ar fi de preferat altora din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UBB, cea mai mare universitate din ţară, ca număr de studenţi, scoate la concurs peste 28.000 de locuri, la nivel licenţă şi master, în noul an şcolar ce va începe din toamnă.

UPDATE 15.00 UBB scoate la concurs peste 28.000 de locuri, la nivel licenţă şi master, în noul an şcolar ce va începe din toamnă. Cifra de şcolarizare este similară cu cele din anii trecuţi.

Potrivit reprezentanţilor UBB, pentru anul universitar 2017-2018, pentru licenţă au fost scoase la concurs 4.947 de locuri bugetate destinate absolvenţilor de liceu, peste 9.200 de locuri în regim cu taxă şi 2.650 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. 60 dinter locurile bugetate sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie rromă, 5 pentru persoanele cu dizabilităţi, respectiv 128 pentru românii din străinătate care vor să facă facultate la Cluj.

La master, UBB scoate la concurs peste 3.595 de locuri la buget, peste 6.600 de locuri la taxă şi aproximativ 900 de locuri pentru învăţământul cu frecvenţă redusă. Din numărul locurilor bugetate 25 sunt special alocate candidaţilor de etnie rromă, iar 95 sunt destinate etnicilor români din afara graniţelor României.

Candidaţii vor putea alege între cele 237 de programe de licenţă (învăţământ cu frecvenţă şi la distanţă), respectiv cele 223 de programe de master (învăţământ cu frecvenţă sau frecvenţă redusă).

Specializări noi

UBB va introduce din toamnă specializările noi.

7 sunt la nivel licenţă:

  • la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului - Specializarea Management şi audit de mediu (limba română), Specializarea Ingineria calităţii, sănătăţii, securităţii şi a mediului (limba română)
  • Facultatea Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei - Specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba germană),
  • Facultatea de Studii Europene - Specializarea Relaţii internaţionale şi studii americane (în limba engleză), Specializarea Relaţii internaţionale şi studii asiatice (în limba română), respectiv
  • Specializarea Relaţii internaţionale şi diplomaţie în afaceri (limba română);
  • Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării - Specializarea Administraţie publică (limba maghiară).

Programele noi vor fi scoase la concurs doar după publicarea lor în Monitorul Oficial.

13 specializări nou sunt la nivel de master, iar două dintre acestea sunt deja publicate în Monitorul Oficial al României - Managementul resurselor umane şi sociologia organizaţiilor (limba maghiară), oferit de Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, şi Managementul resurselor umane în sectorul public, oferit de Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării.

Perioada de admitere

Perioada de admitere la UBB, sesiunea de vară, începe din 12 iulie şi se încheie pe 31 iulie. Detalii despre calendarul admiterii, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestaţiilor, confirmarea locurilor, perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile puteţi afla de AICI pentru licenţă şi AICI pentru master.

Facultăţile din UBB vor lua în considerare, în proporţii diferite, media examenului de bacalaureat. Tematica de concurs şi bibliografia pentru probele scrise se găsesc afişate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi.

Taxele de admitere - AICI - şi taxele de şcolarizare - AICI  - pentru anul universitar 2017-2018 sunt stabilite la nivelul fiecărei facultăţi.

Declaraţii

image

Rectorul UBB, academicianul Ioan-Aurel Pop, a declarat, la conferinţă, că UBB este cea mai solicitată universitate din România, pe lângă Universitatea din Bucureşti:

„Universitatea noastră e cea mai căutată universitate din România, mai ales în ceea ce priveşte încrederea. O diplomă venită de la această universitate e de preferat în comparaţie cu alte diplome. În anul universitar 2007-2008 am avut 55.0000 de studenţi. De atunci, din motive numeroase, universitatea a ajuns la acest nivel la care a ajuns astăzi, circa 42.000 de studenţi, număr care s-a menţinut în ultimii ani. Suntem pe un trent de stabilitate în ce priveşte universitatea. Şi nu se vrea mărirea numărului. Exigenţa a fost sporită. Suntem prima universitate din România din punct de vedere al clasificărilor internaţionale şi intenţionăm să rămânem aşa“.

Prorectorul Soos Anna spune că UBB este singura universitate care organizează admitere.

„Din 2012, noi am cerut ca fiecare facultate să aibă o metodă de verificare. Să nu admitem studenţii doar cu rezultatele de la bacalaureat. Şi în acest an va fi luat rezultatul la bacalaureat, dar pe lângă acest lucru avem şi examen cum este la informatică sau un test de inteligenţă cum este la drept sau cel puţin un eseu trebuie să se prezinte elevul la fiecare specializare din UBB. Legat de taxe, sunt câteva facultăţi care au crescut taxa de admitere şi taxa de şcolarizare, dar nu mai mult de 15%. Avem scutiri pentru anumite specializări, dacă face cineva a doua specializare sau are condiţii speciale“, susţine prorectorul UBB.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, cea mai mare universitate din România ca număr de studenţi, anunţă azi, la ora 13.00, în cadrul unei conferinţe de presă,15 mai, criteriile de admitere din acest an.

Noutăţile vor fi prezentate de: Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, Anna Soós, prorectorul responsabil cu linia maghiară şi curriculum, Rudolf Gräf, prorectorul responsabil cu linia germană, relaţia cu universităţi de limbă germană, resurse umane, doctorate, respectiv Cristian Litan, prorector responsabil cu formarea continuă, ID, IFR, Editura Presa Universitară Clujeană.

În urmă cu câteva săptămâni, peste 1.700 de liceni au participat la concursuri organizate de UBB şi câştigarea lor echivalează cu admiterea la această universitate.

Admitere 2016

Pentru anul universitar 2016-2017, UBB scoatea la concurs circa 26.000 de locuri în regim de buget şi cu taxă, pentru licenţă şi master. Pentru licenţă - circa 16.000 de locuri - 4.915  locuri bugetate, peste 9.000 de locuri în regim cu taxă, peste 2.700 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. Iar dintre acestea, 60 de locuri bugetate sunt special pentru candidaţii de etnie rromă. Pentru master sunt circa 10.500 de locuri - 3.500 de locuri la buget, peste 6.000 de locuri la taxă şi aproximativ 1.000 de locuri pentru învăţământ cu frecvenţă redusă. 

Ca specializări noi se introduceau, din toamna lui 2016, următoarele: licenţă - Matematică informatică în limba engleză (Facultatea de Matematică şi Informatică), Biologie ambientală în limba română (Facultatea de Biologie şi Geologie), Economie şi afaceri internaţionale în limba engleză (Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor), Media digitală în limba română (Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării); master - Master of Public Health (sănătate publică), cu predare în limba engleză.

Admitere 2015

Pentru 2015, UBB anunţa scoatere la concurs a circa 16.000 de locuri pentru licenţă şi circa 11.000 pentru master, bugetate şi la taxă. Licenţă - 4.840 de locuri bugetate, peste 9.000 de locuri în regim cu taxă şi 2.655 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă. Master - 3.500 de locuri la buget, peste 6.000 de locuri la taxă şi aproximativ 1.000 de locuri pentru învăţământ cu frecvenţă redusă.

Specializările noi introduse în toamna lui 2015, la nivel licenţă au fost: Geografie - Specializarea Geografia turismului în limba germană, Istorie şi Filosofie - Specializarea Studii de securitate în limba engleză, Administrarea afacerilor - Specializarea Administrarea afacerilor cu predare în limba germană şi Ştiinţe administrative - Specializarea Leadership în sectorul public, în limba engleză.

Mai puteţi citi:

Tot ce trebuie să ştii despre admiterea la cea mai mare universitate din ţară. Cât contează BAC-ul la Universitatea „Babeş-Bolyai“

Mii de tineri s-au înscris la UBB. Informatica economică, specializarea cea mai căutată de viitorii studenţi din Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite