A renunţat la un job de şef în sistemul bancar ca să înfiinţeze o librărie şi o editură de cărţi pentru cei mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anca Boloş (37 de ani) a absolvit două facultăţi, Dreptul şi Ştiinţele Economice, ambele la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, are un masterat în Drept Civil şi a fost timp de 6 ani director de bancă. De câţiva ani, tânăra a decis să se reinventeze şi s-a întors la marea sa dragoste din copilărie, cărţile.

Aşa a pornit de la zero, încă din 2014, o librărie online, cu o investiţie iniţială de numai 500 de lei, după care a reinvestit fiecare bănuţ câştigat, iar afacerea a crescut încet, în timp.

„De mică iubesc cărţile şi poveştile şi am ştiut încă de atunci că mi-ar plăcea să lucrez într-o bibliotecă sau o librărie. În 1 iunie 2014, am început dintr-o joacă, în timp ce aveam grijă de copiii mei, un mic proiect online - o librărie cu cărţi pentru copii. N-am avut planuri mari, nu m-am gândit la riscuri, am început doar cu mult drag şi pasiune pentru cărţile de copii”, spune Anca.

Imagine indisponibilă

A renunţat la o carieră în sistemul bancar

Fost director de operaţiuni la Procredit Bank, iar ulterior director de agenţie la Alpha Bank, tânăra a decis cu timpul să renunţe la o carieră în sistemul bancar pentru a se dedica în totalitate pasiunii. 

Aşa a apărut, în urmă cu patru ani, librăria online Cartemma, iar acum doi ani a înfiinţat editura cu acelaşi nume, la Baia Mare. Ultima, dar nu cea din urmă, este librăria pe care a deschis-o la Baia Mare, anul trecut.

„Tatăl meu, pe lângă meseria de profesor, era bibliotecar în şcoala din satul său natal. El este cel care m-a inspirat şi mi-a transmis bucuria pe care ţi-o aduc cărţile şi cititul. Ţin minte şi acum, cum intram în bibliotecă şi savuram mirosul de carte şi lemn. Pentru mine, atunci, acel loc era magic!”, mărturiseşte antreprenoarea.

Amuzată, Anca îşi aminteşte perioada de început a afacerii, când nu era încă familiarizată cu anumite detalii. Entuziasmul şi pasiunea au făcut-o să treacă fără probleme peste orice obstacol.

Farmecul începutului

„De 4 ani, de când am început activitatea cu librăria online - cartemma.ro şi de doi ani, cea cu editura, tot ceea ce am făcut a fost să muncesc mult. Nu m-am gândit niciun moment să renunţ pentru că, prin ceea ce fac, eu respir, trăiesc şi mă bucur. Dacă mă gândesc la începuturi, îmi amintesc emoţiile primelor colete trimise copiilor din ţară, cât de stângace eram, nu aveam ambalaje, nu ştiam să completez un formular de poştă, dar eram atât de entuziasmată, de zici că ambalam aur.”

Cu timpul, afacerea s-a dezvoltat, iar echipa Ancăi a crescut. În prezent, tânăra are trei angajaţi, dar şi mai mulţi colaboratori pe partea de traducere, grafică sau transport.

„Suntem o echipă de patru fete simpatice, creative, deschise şi mari iubitoare de cărţi pentru copii. Misiunea noastră este să-i împrietenim pe copii cu cărţile şi cititul, încă de când sunt mici. Credem că lectura are un rol important în formarea şi dezvoltarea armonioasă a fiecăruia dintre noi, cititori mari sau mici. Avem colaboratori pe partea de traducere, grafic design, tipografie, distribuţie, transport”, spune Anca.

Deşi cei mai mulţi antreprenori se plâng de „relaţia” cu Fiscul, tânăra nu are prea multe de spus. Iar când o face, o face cu umor. „Eu sunt prietenă bună cu statul. Ne întâlnim lunar în data de 25, plătesc la timp contribuţiile, şi nu-mi doresc nicio altfel de relaţie.”

Pentru cei mici şi cei mari

Cum editura Cartemma publică în special cărţi pentru copii, nu de puţine ori s-a întâmplat ca micuţii sau bunicii, ori părinţii lor, să-i scrie scrisori de mulţumire. 

„Am primit multe mesaje frumoase de la părinţii copiilor la care au ajuns cărţile, felicitări de Crăciun sau Paşte făcute, scrise şi colorate de micii mei clienţi, un tablou pictat de o clientă, special pentru mine. Aşa am primit un mesaj foarte drăguţ din partea unui părinte: Tocmai am primit comanda de la voi. Sunt extrem de entuziasmată să deschid coletul împreună cu fetiţele mele, după ce le iau de la grădiniţă. Cartemma e mereu ca un dar de Crăciun. Îl aştept cu multă nerăbdare şi niciodată nu m-a dezamăgit.””

Imagine indisponibilă

În 2018, editura Cartemma publică 25 de cărţi. Deşi este vorba despre cărţi pentru copii, fiecare dintre acestea are un mesaj aparte, iar multe dintre ele se adresează deopotrivă prichindeilor şi părinţilor.

„Anul acesta, cel de-al doilea an editorial pentru noi, a fost un an extraordinar de productiv, publicăm 25 de cărţi, una mai frumoasă ca cealaltă. Am început o serie de cărţi despre oameni obişnuiţi care au avut curajul de a schimba comunitatea lor în frumos şi în mai bine, care sperăm să fie primite cât mai bine de cititorii mari şi mici. Primele două titluri din colecţie sunt: MALALA pentru dreptul fetelor la educaţie şi Wangari Maathai femeia care a plantat milioane de copaci”, a dezvăluit Anca Boloş.

Nu sunt un om al planurilor sau strategiilor, ceea ce îmi doresc este să publicăm cărţi care prin poveştile şi ilustraţiile lor transmit un mesaj, o stare, dezvoltă imaginaţia, dau curaj, dar ştiu şi să le vorbească copiilor pe limba lor. Cu fiecare carte publicată care ajunge în mâna micilor cititori ştiu că facem un pas înainte spre o educaţie mai bună a generaţiilor următoare.
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite