Viziunea înfricoşătoare a duhovnicului Papacioc: „Iadul e o mare realitate! Şi nu stai acolo un timp, ci o veşnicie!“
0
Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai ortodoxiei române, cunoscut şi ca „Patriarhul Dobrogei“, a fost căutat de zeci de mii de credincioşi pentru sfaturile înţelepte generate de epifaniile sale.
În predicile sale, părintele Papacioc, decedat în 2011, la vârsta de 96 de ani, a vorbit despre iubirea duşmanului, despre iertarea şi uitarea care aduc mântuirea, dar şi despre înfricoşătorul foc al Iadului.
În lucrarea “Ne vorbeşte Părintele Arsenie", volumul 2, apărut în 1997, la Editura Episcopiei Romanului, apar câteva învăţături despre cum pot fi iertaţi cei care ne sunt potrivnici sau ne fac rău şi cum o clipă de înţelepciune ne poate aduce izbăvirea divină.
Părintele ne îndeamnă să trecem cu vederea atunci când cineva ne vrea răul şi chiar să-l compătimim pe cel care săvărşeşte cu răutate o faptă:
"A iubi vrajmaşii e o poruncă, nu un sfat! Eu, care stau de vorba cu multă lume, am simţit c-ar vrea să-mi spună oamenii: «Părinte, până aici! Fac orice, 1.000 de metanii pe zi, dar să nu-mi spui să-mi iubesc duşmanii!». Vedeţi ghearele drăceşti care stăpânesc pe fiecare? Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrajmaşii, măcar să nu-i urăşti, şi nu mai eşti în baltă, ci pe treaptă.
În aceeaşi lucrare, mai este citat un alt fragment din predicile duhovnicului: "Să facem puţină cântăreala negustorească... Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusa de duhovnici sau părinţi în educaţia religioasă. Iadul e o mare realitate! Şi dacă nu ierţi, mergi în focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decât focul de aici şi-i fără lumină. Nu te vezi cu cineva! Şi nu stai acolo un timp, ci o veşnicie! Daţi-vă seama, îngrozitor! Pentru că nu numai suferinţa fizică te macină, ci şi faptul că eşti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe veşnicie. Te îngrozeşte veşnicia asta, mai fraţilor! Te plictisesc de multe ori chiar nişte bunătăţi, că te saturi de ele".
"Să nu judeci, să nu te mai uiti!"
Duhovnicul povesteşte o pildă în care ne învăţă să nu mai privim la faptele rele, să facem abstracţie de ele şi chiar să-i compătimim pe apropiaţii noştri care le săvârşesc:
“Există în Vieţile Sfinţilor o sfântă de o rară frumuseţe şi tărie sufletească, de care s-a îndrăgostit un oarecare voievod. Şi s-a dus şi i-a cerut-o stareţei. Dar ea şi-a scos ochii şi i-a trimis pe tavă: «Uite, ochii! Aceştia te-au privit! Nu sufletul meu, nu inima mea!». Voievodul, când a văzut aşa ceva, a căzut cu faţa la pământ şi s-a pocăit. Iar Sfânta s-a rugat la Maica Domnului şi s-a vindecat. Ai văzut că s-au putut scoate chiar şi ochii?.
Interpretarea la modul comun este să închizi ochii. Să nu judeci, să nu te mai uiţi. Nu-i mai vedea fapta lui cea reală! Iar dacă o vezi, compătimeşte-l! Poate îl ajuţi. O, ce importanţi sunt ochii la om!
(…) Nimeni nu poate să spună care este procesul venirii lacrimilor. Odată te năpădesc! Dar sunt şi lacrimi nevăzute. Nu trebuie numai decât să plângi ca să te vadă lumea. Pocăinţa adâncă, acestea sunt lacrimile nevăzute! Îţi pare rău şi îţi vin şi lacrimile! Pentru că plânsul este un proces invizibil şi scapă explicaţiilor. La toată lumea vine lacrima. Este o stare de evlavie adâncă. Un moment aşa: «Uite, am fost un aşa de mare păcătos! Cum de mă mai rabdă Dumnezeu?» Şi plânsul acesta spală mult cu adevărat. Dar, repet, sunt şi lacrimi nevăzute".
Cine a fost părintele Arsenie Papacioc?
Despre duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, judeţul Constanţa, s-au scris volume întregi. Părintele Arsenie Papacioc este cunoscut pe de o parte pentru faptul că a fost condamnat pentru credinţa sa şi a ajuns în închisorile comuniste, dar după aceea şi-a trăit viaţa până la aproape 100 ani în slujba celor din jur.
Arsenie Papacioc s-a născut în comuna ialomiţeană Perieţi, pe 13 august 1914. Anghel, aşa cum a fost botezat, a fost al 7-lea copil agentului sanitar Vasile Papacioc şi al soţiei sale Stanca. Numele familiei vine de la o poreclă dată bunicului său aromân, preotul Albu venit din Macedonia grecească. „Popa cu cioc“ s-a transformat în renume datorită celui care avea să fie supranumit, chiar de către clerici, „Patriarhul Dobrogei”.
De-a lungul vieţii, el a fost muncitor la fabrica de armament Malaxa din Braşov, primar al comunei Zărneşti şi apoi apropiat al bisericii. În 1949 a primit numele de Arsenie, pe când era la Mănăstirea Antim din Bucureşti, iar nouă ani mai târziu era arestat şi condamnat la 20 ani de închisoare.
Arsenie Papacioc a pătimit alături de părintele Iusin Pârvu, Nichifor Crainic sau Mircea Vulcănescu. El şi-a petrecut ultima parte a vieţii la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. A rămas acolo din 1976 până pe 19 iulie 2011, atunci când şi-a dat sfârşitul.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
