Un şofer băut şi cu permisul suspendat a fugit din calea poliţiştilor. Bărbatul a abandonat BMW-ul după câţiva kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat cu permisul suspendat şi băut la volan a fugit din calea poliţiştilor, în momentul în care aceştia au încercat să-l oprească în trafic pentru un control de rutină. Agenţii se aflau pe teren duminică noptea, în jurul orei 02.30, când au efectuat semnalul de oprire al unui autoturism marca BMW.


Ştiindu-se în neregulă, şoferul nici nu s-a sinchisit să oprească. Incidentul s-a petrecut pe raza localităţii Lehliu-Gară. „Conducătorul auto a ignorat semnalele agentului de poliţie şi a continuat deplasarea, iar pe strada Grădinari a abandonat maşina.  În urma activităţilor specifice, poliţiştii au identificat conducătorul auto în persona lui Victor A., de 23 ani, din comuna Sălcioara, judeţul Ialomiţa”, a precizat inspector de poliţie Rmona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi. În urma verificărilor s-a stabilit că şoferul posedă permis de conducere categoria B, în prezent având dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice, suspendat. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Şoferul s-a ales cu dosar penal, urmând să se propună soluţie prin Parchet.

Vă recomandăm şi:

Un şofer băut a intrat cu maşina în gard şi a fugit de la locul accidentului

Un şofer din Izvoarele a provocat un accident de circulaţie şi a fugit de la locul faptei

Şoferul băut şi fără permis, reţinut de poliţişti. Bărbatul a accidentat doi copii şi a fugit de la locul faptei

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite