Traficul feroviar, îngreunat de ninsori. Pe ruta Bucureşti-Constanţa trenurile au întârzieri şi de 120 de minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Circulaţie dificilă pe calea ferată Foto:Adevărul
Circulaţie dificilă pe calea ferată Foto:Adevărul

Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar unele trenuri care tranzitează mai multe regionale din sudul şi sud-estul ţării ajung la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 30 şi 120 de minute, întârzieri mai mari fiind pe ruta Bucureşti-Constanţa, a anunţat CFR SA.

"La nivel naţional, pe calea ferată nu sunt linii închise, dar viteza trenurilor care circulă pe raza mai multor judeţe din jumătatea de sud a ţării a fost adaptată la condiţiile meteo nefavorabile",  susţin reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA. Astfel, trenurile care tranzitează mai multe regionale din sud şi sud-estul ţării au întârzieri, în medie, cuprinse între 30-80 de minute. Întârzieri mai mari, cu o medie de 80-120 de minute, se înregistrează la trenurile care circulă pe relaţia Bucureşti - Constanţa şi retur. Pe această magistrală personalul feroviar intervine pentru deszăpezirea liniei în zona macazelor, astfel încât să se asigure accesul în condiţii de siguranţă în staţiile de cale ferată, a precizat sursa citată.
 

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite