Rugăciuni speciale în Postul Paştelui. Ce mesaje transmit canoanele citite în biserică şi de ce trândăvia este considerară cauza tuturor păcatelor

O singură rugăciune scurtă, dar cu mesaj puternic de pocăinţă, este citită de două ori la sfârşitul fiecărei slujbe din timpul Postului Mare, de luni până vineri. Acesta poate fi considerată o rugăciune specială pentru această perioadă. Tradiţia o atribuie unui mare învăţător al vieţii duhovniceşti, Sfântul Efrim Sirul.

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândaviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, daruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.“

De ce ocupă un loc atât de important această scurtă şi simplă  rugăciune în slujbele de Post şi ce mesaj transmite credincioşilor?

Părintele Eugen Ramon Ilie, preot paroh la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, explică tâlcul acestor vorbe şi ne spune de ce mesajul este esenţial pentru fiecare dintre bunii creştini.
„Este un canon de pocăinţă, o rugăciune deosebită care arată bunăvoinţa şi străduinţa omului în creşterea duhovnicească şi recapitulează într-o manieră unică şi lucrurile bune, dar şi cele rele ale pocăinţei. Constituie, să spunem aşa, o „verificare“ pentru ostenelile noastre personale de-a lungul Postului”, spune preotul.
 
Cea mai mare primejdie

Părintele Alexander Schmemann explică, într-un pasaj din lucrarea „Postul cel Mare“, apărută la Editura Univers enciclopedic, despre faptul că această rugăciune urmăreşte întâi „eliberarea noastră de câteva boli duhovniceşti fundamentale, ce ne modelează viaţa şi fac practic imposibilă chiar încercarea de a ne întoarce noi înşine către Dumnezeu.

„Boala fundamentală este duhul trândăviei. Este acea lenevire şi pasivitate a întregii noastre fiinţe, care întotdeauna ne împinge mai degrabă „în jos“ decât „în sus“ - care încearcă mereu să ne convingă că nicio schimbare nu este posibilă şi, deci, nu este nici de dorit (...)Este cauza tuturor păcatelor pentru că otrăveşte energia duhovnicească de la însuşi izvorul său“.

Rodul trândăviei este grija de multe, arată părintele Alexander Schmemann. „Este acea stare de deznădejde pe care toţi Sfinţii Părinţi au considerat-o cea mai mare primejdie pentru suflet. Deznădejdea este imposibilitatea pentru om de a vedea ceva bun sau pozitiv; este reducerea la negativism şi pesimism a tot ceea ce există. Aceasta este, cu adevărat, o forţă demonică în noi, pentru că fundamental Satana este un înşelător(…) Deznădejdea este sinuciderea sufletului, pentru că atunci când omul este cuprins de ea devine incapabil să vadă lumina şi să o dorească“, explică acesta.

Canonul cel Mare, cel mai importati

Tot în postul Paştelui, o altă rugăciune deosebit de importantă care se citeşte în biserică este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Conform creştinortodox.ro, aceasta reprezintă una dintre treptele pocăinţei ce conduc spre Ziua Învierii lui Hristos. Este una dintre cele mai importante, dacă nu chiar cea mai importantă operă a imnografiei despre pocăinţă. Deşi abundă în episoade biblice, totuşi nu este o simplă concentrare a unor teme biblice.

Dimpotrivă, în acest Canon toate faptele scripturistice la care s-a făcut părtaş omul - crearea, căderea, alungarea din Rai, întoarcerea, aşteptarea, răscumpărarea - sunt personalizate. Ele se transformă în faptele fiecăruia dintre noi: crearea mea, căderea mea, răscumpararea mea. Istoria personajelor devine istoria mea, iar eu devin conştient de profunzimea ei: „De unde voi începe să plâng faptele vieţii mele celei ticăloase?“.

Canonul ne introduce pe fiecare dintre noi în istoria Sfintei Scripturi şi ne determină să conştientizăm, prin intermediul modelelor de pocăinţă, amplitudinea păcatelor noastre şi instrăinarea faţă de Dumnezeu.

Nu a vorbit până la 7 ani

Despre autorul Canonului cel Mare, Sf. Andrei Criteanul, teologii spun că nu se cunosc foarte multe amănunte. Se crede că s-a născut în Siria, în orasul Damasc, în jurul anului 660.
Legendele spun că Andrei nu a putut vorbi până la vârsta de 7 ani, când a primit Sfânta Împărtăşanie într-o biserică din Ierusalim.

Din acest motiv, părinţii l-au închinat lui Dumnezeu. De-a lungul vieţii sale şi-a însuşit o bogată învăţătură teologică şi s-a remarcat prin milostenie. Era părinte pentru orfani, arăta compasiune faţă de săraci şi a fost un fervent apărător al cauzei dreptăţii şi refugiu pentru cei persecutaţi. Distingându-se prin numeroasele sale calităţi, în preajma anului 712 a fost ales Arhiepiscop al Gortynei, în insula Creta. Aici binefacerile sale s-au înmulţit şi s-au extins, concretizându-se prin ridicarea mai multor aşezăminte filantropice, între care şi un spital pentru săraci.

Protest împotriva păcatului

De numele său se leagă mai multe scrieri bisericeşti aproximativ 60 de cuvântări, 59 de canoane, 66 de irmoase (troparele de la începutul canoanelor), 34 de stihiri şi 47 de idiomele (tropare cu melodie şi ritm propriu), ceea ce indică o activitate prolifică pentru epoca sa. Canonul de pocăinţă este cunoscut şi sub numele de Canonul cel Mare, nu numai datorita lungimii sale (266 de strofe faţă de cele 30 ale unui canon obişnuit), ci si profunzimii conţinutului său.

Conform creştinortodox, prin Canonul de pocăinţă, Sfântul Andrei a înaintat un puternic protest împotriva păcatului. Ca principiu de viaţă, el promovează permanenta pocăinţă pentru ăacatele pe care le săvârşim clipă de clipă, precum şi dorinţa continuă de a urma lui Hristos şi celor care s-au apropiat de el prin curăţirea de păcate.

Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite

Tot în perioada Postului Mare, în biserică se săvărşeşte o slujbă specială, numită Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite. Deoarece pocăinţa are drept menire bucuria Învierii, sâmbăta şi duminica din timpul Postului Mare, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi cea a Sfântului Vasile cel Mare se săvârşesc în veşminte luminate, iar miercurea şi vinerea, Liturghia Darurilor mai Înainte Sfintite unită cu Vecernia, ca semn de pocăinţă, se săvârşeşte în veşminte cernite.

„Această Liturghie este săvârşită pentru împărtăşire euharistică mai intensă întrucât şi Postul acesta este mai intens sau mai sever. Perioada este potrivită pentru învierea lentă a sufletului din moartea păcatului şi culminează cu explozia bucuriei Învierii din noaptea de Paşti”, spun preoţii.

Vă recomandăm şi:

Superstiţii la sărbătoarea Mucenicilor, ziua în care munca este interzisă. De ce beau bărbaţii 44 de pahare cu vin şi cum se prepară cei mai gustoşi sfinţişori

Superstiţii la Intrarea Maicii Domnului în biserică. Ziua când se deschid cerurile, se „leagă“ farmecele, iar graiul animalelor poate fi înţeles de oameni

Tradiţii şi superstiţii de Sfânta Maria. Adormirea Maicii Domnului, ziua când se culege năvalnicul, ultima plantă de leac

Superstiţii la Întâmpinarea Domnului. Stretenia, ziua cu multe ceasuri rele în care cine munceşte va cădea în boală