Restricţii de trafic pe A2, pe sensul spre litoral. În ce zonă se repară carosabilul
0Traficul rutier este restricţionat vineri, 1 ocotmbrie pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers spre litoral, între km 158 şi 160, din cauza unor lucrări de reparaţii la carosabil.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, 01 octombrie, până la ora 15.00, din cauza unor lucrări de refacere a suprafeţei de rulare, între km 158 şi 160, pe sensul către litoral, banda 1 va fi restrictionată. La finalizarea lucrarilor, acestea se vor muta pe celălalt sens, cu restricţie pe banda 2.
"Circulaţi cu mare atenţie în zona lucrărilor, semnalizând din timp intenţia de schimbare a benzii de rulare", avertizează poliţiştii rutieri.
De asemenea, până la finalul lunii noiembrie, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 31+500 de metri - 36+150 de metri, traficul se desfăşoară deviat de pe sensul către Bucureşti (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcţie, cu limită de viteză de 60 km/h. Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părţii carosabile.
Din cauza lucrăprilor de reparaţii a fost închis şi nodul rutier de la kilometrul 35 care face accesul la şi dinspre localităţile Fundulea şi Nana, judeţul Călăraşi, pe sensul Constanţa – Bucureşti.
Vă mai recomandăm şi:
Valul 4 e necruţător! La fiecare 7 minute, un român e ucis de COVID