Razie în trafic. Şoferii băuţi, traşi pe dreapta
0Fără să conştientizeze ce pericol reprezintă pe şosele, zeci de persoane au fost depistate de poliţişti în ultimele 24 de ore conducând sub influenţa alcoolului. Fie că se deplasau cu scutere ori cu maşina, şoferii au fost traşi pe dreapta şi sancţionaţi.
„În perioada 5 – 6 octombrie, în judeţul Călăraşi, în mediul rural, s-au desfăşurat acţiuni care au vizat creşterea gradului de siguranţă a participanţilor la trafic, prin combaterea nerespectării regulilor de circulaţie de către conducătorii de mopede, biciclete şi atelaje”, precizat inspector de poliţie Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.
La razii au participat 95 de poliţişti care au verificat 742 de persoane, dintre care 460 de conducători auto, 59 de conducători de mopede, 112 de atelaje şi 86 de biciclişti. Oamenii legii au constatat 9 infracţiuni, dintre care 8 la regimul circulaţiei rutiere, şi au fost aplicate 269 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 56.380 lei. 123 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate conducătorilor auto, 87 conducătorilor de atelaje şi 35 bicicliştilor.
Vă recomandăm şi:
Beat-criţă la volan. Şoferul avea o alcoolemie-record: 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un şofer grăbit. Prins de radar pe Autostrada Soarelui conducând cu 214 de kilometri pe oră
Viteză-record pe Autostrada Soarelui. Şmecher cu Audi A4, prins gonind cu 246 km/h