Viteză-record pe Autostrada Soarelui. Şmecher cu Audi A4, prins gonind cu 246 km/h

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 24 de ani, din Constanţa, a reuşit să zboare pe Autostrada Soarelui ca gândul. El a fost prins de poliţişti conducând cu o viteză-record: 246 km/h. Aflat la volanul unui bolid, un superb Audi A4 de ultimă generaţie, şoferul a uitat să mai ridice piciorul de pe acceleraţie.

La kilometrul 75, în apropiere de localitatea Drajna, aparatul radar l-a detectat. Bărbatul a fost oprit în trafic de omenii legii de la Serviciul Poliţiei Autostrăzi, în timp ce circula pe A2, cu viteza de 246 de km/h, miercuri seară, la ora 21.26. Conform poliţiştilor, şoferul iresponsabil a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 600 de lei şi 15 puncte de penalizare.

A mai fost sancţionat

Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile. Poliţiştii spun că tânărul a mai fost sancţionat contravenţional în cursul lunii martie 2012, pentru depăşire neregulamentară, fiind luată totodată măsura reţinerii permisului de conducere.” În urma contestaţiei depuse de cel în cauză, i-a fost restituit permisul de conducere până la soluţionarea definitivă a cauzei”, a anunţat IGPR.
 

Vărecomandăm şi:

Bulgarii ne dau clasă la autostrăzi. România construieşte de trei ori mai scump şi cu „viteza melcului“ comparativ cu vecinii de la sud

Record de viteză pe Autostrada Transilvania. A rămas fără carnet pentru că avea 255 de kilometri la oră

Viteza nelimitată pe autostrăzile din Germania stârneşte din nou dezbateri interne

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite