Razie în trafic. Şofer cu 1,12 alcoolemie şi fără permis, prins la volan de poliţişti
0Opt şoferi, care conduceau autovehicule pe drumurile publice din judeţul Călăraşi, fără a deţine permis, în timp ce se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice sau având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată, au fost sancţionaţi de poliţişti, la sfârşitul săptămânii trecute.
Dintre aceştia, 3 conducători auto au fost depistaţi conducând autovehicule fără a deţine permis, iar la 5 conducători auto, în urma testării cu aparatul etilotest, s-au înregistrat valori de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestora poliţiştii au întocmit dosare penale, desfăşurând cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârşirii faptelor.
În seara de 14 octombrie, un bărbat de 44 de ani a fost depistat de poliţişti conducând un autovehicul fiind sub influenţa alcoolului şi fără a deţine permis. La testarea cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o concentraţie alcoolică de 1,12mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat să-i fie recoltate mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, spun oamenii legii, acesta nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Vă recomandăm şi:
Şofer cu 1,08 alcoolemie, la volan. Bărbatul a fost prins la un control de rutină în trafic
Şofer la un pas de comă, reţinut: avea 1,60 g/l alcool pur în sânge
Tânăr fără permis, aproape de comă la volan. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,48