Pompierii de pe malul Borcei vor primi 9 maşini noi pentru intervenţii
0
Un număr de 474 maşini noi de pompieri vor fi achiziţionate în România. Dintre acestea, 9 vor ajung epe malul Borcei, la militarii călărăşeni, pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Anunţul a fost făcut de prefectul judeţului Călăraşi, Valentin Barbu, care a declarat la sediul ISU: „Am participat la semnarea acestui contract pentru achiziţionarea, la nivel naţional, a peste 460 de autospeciale destinate stingerii incediilor. O parte dintre aceste autospeciale, în număr de nouă, vor reveni judeţului Călăraşi. Am înţeles că o parte mai mică dintre autospecialele care încă sunt în funcţiune au mai mult de 20 de ani şi, tocmai în acest sens, cele nouă noi autospeciale sunt binevenite”.
Peste 40% dintre autospecialele de stingere de la nivel naţional au mai mult de 25 de ani de utilizare. Ieri, la nivel naţional a fost semnat acordul cadrul pentru achiziţia a 476 de maşini de pompieri. Dintre acestea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi va urma să primească nouă autospeciale.
Vă mai recomandăm şi:
Băiatul care înţelege limba păsărilor. Andrei străbate ţara pasionat de „twitch“