Natura îşi face de cap: ploaia a inundat în mai multe gospodării din judeţul Călăraşi
0Pompierii călărăşeni au intervenit, vineri noapte, la Budeşti în mai multe gospodării care fuseseră inundate. Ploia care s-a abătut asupra Bărăganului de mai bine de 24 de ore le-a dat de furcă angajaţilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
În oraşul Budeşti s-a intervenit pe străzile Oituz şi Ion Creangă, iar salvatorii au extras cu motopompele apa care cuprinsese mai multe gospodării. Şi în cartierul Cărămidari, aflat la periferia oraşului Călăraşi, au existat solicitări. Pe strada Ecaterina Teodoriu, la fiecare ploaie, oamenii se trezesc luaţi de ape. pentru că în zonă nu există reţea de canalizare care să colecteze apele pluviale.