Locuinţele ANL din cartierul Mircea Vodă, renovate pe banii Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale au în plan renovarea locuinţelor ANl din cartierul Mircea Vodă. Primarul oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin a anunţat că a stabilit împreună cu Serviciul Public Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ  repartizeze din buget bani necesari reparării şi vopsirii locuinţelor ANL.

De asemena, se are în vedere şi refacerea branşamentelor la reţeaua de alimentare cu apă , prin repoziţionarea apometrelor. În această perioadă, autorităţile locale dau zor să finalizeze blocul ANL de locuinţe pentru tineri în regim de închiriere de pe strada Muşeţelului. Termenul limită de finalizare este luna mai 2018.

Un nou bloc pentru tineri

Conform informaţiilor furnizate de Serviciul Public Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ din subordinea Primăriei Municipiului Călăraşi, în prezent se lucrează, la acest bloc, pe casa scării (montaj gresie şi finisaje), iar în interioarele apartamentelor s-a terminat de montat gresia şi faianţa. Centrala termică de tronson a fost instalată, fiind inclus echipamentul aferent şi şi amenajarea încăperii. Concomitent cu lucrările executate pe casa scării a început şi montajul obiectelor sanitare, a uşilor de interior şi a uşilor metalice de acces în apartamente. Totodată au început şi lucrările pentru branşamentul blocului la reţeaua de gaz, energie, apă şi canalizare.

Chiar dacă termenul de finalizare al acestor lucrări a fost octombrie 2017, Agenţia Naţională pentru Locuinţe a permis continuarea lucrărilor cu penalităţi de întârziere fără termen de finalizare, dar nu mai târziu de mai 2018, a anunţat Primăria Călăraşi. Blocul are 30 de apartamente: 6 apartamente cu o cameră, 16 apartamente cu 2 camere şi 8 apartamente cu 3 camere.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite