Legende urbane. Răpirea copiilor pentru trafic de organe a pus pe jar Călăraşiul în anii '80

Oraşul de pe malul Borcei în era comunistă Foto: Colecţie personală Marius Popescu

Sfârşitul anilor '80, ultimii din era comunistă, a semănat panică şi în Bărăgan. Deşi niciodată nimeni nu a confirmat, şi la Călăraşi domnea frica legată de răpirile de copii. Cum asfinţea soarele, părinţii îşi adunau odraslele de la locurile de joacă, deoarece circulau zvonuri că anumite persoane care se deplasează cu Dacii negre, înmatriculate în Bucureşti, fură copii.

Mai mult decât atât, „dispariţiile” erau puse pe seama traficului de organe. „Mi-aduc aminte şi acum, parcă ar fi fost ieri. Copiii mei erau mici: fetiţa avea 10 ani, iar băieţelul, 7 ani. Atât de multe variante existau în oraş, încât aveai impresia la orice colţ de stradă că stă cineva la pândă. Cred că era în anul 1987. Cum apărea o maşină neagră pe şosea, cum fugeau copiii spre casele lor”, povesteşte Maria Ion, 62 de ani, pensionară.

Femeia mai spune că de multe ori chiar a observat în apropierea locuinţei sale, din zona Orizont, persoane suspecte. „Cum se lăsa seara, apărea câte un bărbat îmbrăcat în pardesiu negru, cu pălărie, care fuma tacticos şi se plimba de la un capăt la altul al străzii. Eu am zis mereu că e vreunul de la Securitate care vrea să ştie tot ce mişcă în cartier, nicidecum care vrea să răpească prichindeii. Sentimentul de frică devenea tot mai apăsător pentru că aşa erau vremurile. Seara se întrerupea curentul şi toţi eram obligaţi să ne strângem în case. Pe străzi, nu mai era ţipenie, iar zvonurile despre răpiri se amplificau în fiecare zi”, îşi aminteşte pensionara.

Zvonul venea de la Partid

Femeia îşi aminteşte şi faptul că unele dintre colegele sale de serviciu, de la fabrica de confecţii, erau atât de panicate, încât vreo câteva zile au refuzat să-şi mai trimită copiii la şcoală.

„Eu nu ştiu nici azi cine a avut interes să ne sperie în asemenea hal. Am auzit că astfel de variante au circulat în mai multe oraşe. Aveam rude în Moldova şi acelaşi lucru mi-l povesteau. Cred că tot de «sus», de la Partid, porneau lucrurile astea. Ca să uităm de lipsurile cu care trăiam. Trebuia să ne concentrăm atenţia pe altceva. Copiii mei au fost instruiţi ca nu cumva să păţească ceva. Nu se depărtau de bloc şi nu stăteau de vorbă cu persoane străine. M-am gândit că pot fi abordaţi şi atraşi în vreo cursă. Nu s-a întâmplat aşa ceva şi nici nu am auzit ca vreun copil să fi dispărut din oraş. Azi mă apucă râsul când îmi amintesc. A fost o naivitatea să credem aşa ceva”, a mai spus pensionara.