La un pas de comă. Trei şoferi, cu alcoolemie între 1,40 şi 2,10 g/l alcool pur în sânge, cercetaţi penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a deschis dosare penale pe numele şoferilor Foto:Arhivă Adevărul
Poliţia a deschis dosare penale pe numele şoferilor Foto:Arhivă Adevărul

Mai mulţi şoferi din Călăraşi sunt cercetaţi penal, după ce rezultatele analizelor de sânge au confirmat că se aflau băuţi la volan. Cei trei aveau alcoolemii cuprinse între 1,40 şi 2,10 g/l alcool pur în sânge.


Poliţiştii Biroului Rutier Călăraşi au întocmit dosare penale după ce s-a confirmat, prin analizele la sânge, că mai mulţi conducători auto, care au refuzat să fie testaţi de oamenii legii cu aparatul etilotest pentru stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat, se aflau sub influenţa alcoolului. Trei bărbaţi, din municipiul Călăraşi, cu vârste între 40 şi 64 de ani, au fost opriţi în trafic de poliţişti, în cursul anului 2014, şi au refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest. Însă acestora le-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conform anchetatorilor, probele de laborator au demonstrat, ulterior, că cei trei bărbaţi aveau alcoolemii cu valori între 1,40 şi 2,10 g/l alcool pur în sânge. „Deşi probabil au considerat că vor evita să răspundă penal dacă nu vor fi testaţi cu aparatul etilotest, conducătorii auto vor fi cercetaţi în continuare în dosarele penale întocmite, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a precizat subcomisar Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Pericol pe şosea. Un bărbat fără permis, cu 1,68 alcoolemie, reţinut de poliţişti

Viteza şi alcoolul fac ravagii la volan. Peste 300 de amenzi, aplicate în 2 zile

Razie pe şosele. Poliţia, cu ochii pe şoferii băuţi sau care consumă droguri

Tamponare pe DN4. Şoferul vinovat, băut şi fără permis, a fugit de la locul accidentului

Viteza şi alcoolul fac victime. Doi tineri au murit pe loc, iar alţi trei au fost răniţi într-un cumplit accident la Tonea

UPDATE Trei tineri au murit pe loc, pe DN3, după ce maşina în care se aflau s-a înfipt într-un copac. Şoferul nu avea permis

Accident cu patru răniţi pe DN4 Olteniţa-Bucureşti, după ce şoferul unui Tico a aţipit la volan

FOTO Accident teribil pe A2, la Fundulea, în drum spre mare. Patru dintre cei cinci membri ai unei familii din Vâlcea au sfârşit într-un groaznic accident

Tânără de 19 ani, moartă în urma unui grav accident

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite