FOTO Accident teribil pe A2, la Fundulea, în drum spre mare. Patru dintre cei cinci membri ai unei familii din Vâlcea au sfârşit într-un groaznic accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina victimelor a fost făcută praf Foto:ISU Călăraşi
Maşina victimelor a fost făcută praf Foto:ISU Călăraşi

Tragedie pe Autostrada Soarelui, miercuri dimineaţă, în jurul orei 2.00. Patru dintre cei cinci membri ai unei familii din Vâlcea au sfârşit într-un teribil accident rutier, după ce maşina în care se aflau a intrat sub un camion staţionat pe banda de urgenţă.

Cei doi tineri, Nadia şi Marius, de 36 şi, respectiv 35 de ani, alături de cei trei copii, cu vârste între 4 şi 6 ani, plecaseră în concediu pe litoral. Drumul spre mare a fost curmat brusc la Fundulea.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, nenorocirea s-a petrecut pe A2, la km 37, în apropiere de Fundulea. Potrivit relatărilor martorilor, se pare că tragedia s-a produs în urma exploziei unei anvelope a unui autocamion cu remorcă. Aceasta s-a desprins de pe jantă şi a rămas pe carosabil, iar autoturismul marca Skoda (înmatriculat în judeţul Vâlcea), care venea din spate, şi în care se aflau cei 2 adulţi şi cei 3 copii, a încercat să evite resturile anvelopei, lovind parapetul din stânga. Ulterior maşina a fost proiectată sub partea din spate a semiremorcii autocamionului.

Mobilizare de forţe la faţa locului

Imediat, la faţa locului au fost alertate mai multe echipaje ISU, dar şi ambulanţe de la Serviciul Judeţean Ilfov şi Fundulea. Deşi la faţa locului au fost găsite două persoane decedate, se pare că încă doi membri ai familiei au murit la spital. Deocamdată, susţin surse medicale, în viaţa se mai află doar unul dintre copii, însă şi acesta este în stare foarte gravă.

Şoferul a murit pe loc

La sosirea echipajului SMURD, echipajul Ambulanţei Fundulea acorda îngrijiri medicale la două victime. Este vorba despre doi copii.  Mama acestora se afla pe bancheta din spate, pe partea stângă, fiind încarcerată. Salvatorii au scos-o dintre fiarele maşinii, iar femeia a fost dusă de urgenţă la spitalul Pantelimon din Capitală, însă medicii nu au reuşi să-i salveze viaţa. Şoferul era încarcerat pe scaunul din dreapta faţă (maşina era prevăzută cu volanul pe partea dreaptă) şi a murit pe loc la coliziune.

Unul dintre copii, reususcitat mai bine de o oră

Pompierii au găsit pe scaunul din stânga faţă o altă victimă, un copil în vârstă de 5 ani. Pompierii militari încadraţi pe autospeciala de descarcerare au îndepărtat scaunul pe care se afla acesta, eliberând copilul aflat în stop cardio- respirator şi cu traumatisme severe la cap, torace şi abdomen, pe care l-au predat echipajului de prim ajutor SMURD. "S-au iniţiat manevre de resuscitare, în sprijin venind la scurt timp şi un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov. Timp de o oră şi 10 minute s-a încercat resuscitarea acestuia, însă, din păcate, a fost declarat decedat", a precizat plutonier Ovidiu Tătăranu, purtător de cuvânt al ISU Călăraşi. Ceilalţi doi copii, şi ei stare gravă, au fost preluaţi de autospeciale ale Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi transportaţi de urgenţă la Spitalul de Urgenţă din Capitală.

Citeşte şi: Cele mai grave accidente de la Sibiu

Citeşte şi: Accidentele care au zguduit Bistriţa-Năsăud în ultimii ani

Citeşte şi: FOTO Cele mai grave accidente petrecute la Tulcea: autocarul în care patru femei au murit, tragedia rutieră de la Cataloi, elicopterul prăbuşit la Ostrov



 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite