Fată din Ucraina, sărbătorită la 15 ani de ISU Călăraşi. „La mulţi ani, Valeria!“
0
Valeria, o fată din Ucraina refugiată la Călăraşi, a avut parte de o mare surpriză din partea pompierilor şi a unor oameni cu suflet mare.
Deşi departe de casă, Valeria a fost sărbătorită la împlinirea vârstei de 15 ani. Ea şi membrii familiei sunt cazaţi într-un apartament din municipiul Călăraşi.
Valeria este în România alături de mama sa, două surori şi doi fraţi. Războiul i-a gonit de acasă şi nu sunt deloc fericiţi că războiul i-a forţat să treacă prin momente cumplite, plecând de acasă de frica războiului.
Pentru a aduce bucurie în sufletul fetiţiei, la această supriză au fost complici reprezentanţii Asociaţiei Specialiştilor în Calitate din Călăraşi, prin Elena Nicolache, o doamnă binevoitoare, care a făcut un tort delicios, Mariana Vîlsan şi trei militari de la ISU Călăraşi: Ema, Rodica şi Nicuşor.
Valeria a fost cea mai încântată, pentru că a primit tortul de ziua ei.
"Ne alăturăm şi noi, pompierii militari călărăşeni, celor care au vrut să facă mai frumoasă ziua unui copil şi îi urăm să se bucure de multă sănătate şi de căldura celor apropiaţi. La mulţi ani, Valeria!", au transmis reprezentanţii ISU Călăraşi.