După viscol, val de ger. Cât de frig se anunţă în următoarele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iarna nu se dă plecată Foto I.S.
Iarna nu se dă plecată Foto I.S.

Vremea rea continuă să ne dea bătăi de cap. Administraţia naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare prin care anunţă că ninsorile vor continua şi duminică, 8 februarie, cu intensificări ale vântului în toată ţara. De luni începe să se facă tot mai frig, iar temperaturilor vor atinge şi minus 16 grade.


"În cursul zilei de duminică, 8 februarie, va ninge în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în zona montană stratul de zăpadă nou depus va fi mai consistent. În restul teritoriului ninsorile vor fi slabe cantitativ şi se vor semnala pe arii restrânse. Local şi temporar, în vest, sud şi la munte, vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de până la 50...55 km/h, spulberând zăpada. În prima parte a săptămânii care urmează vremea se va răci accentuat. Nopţile vor deveni geroase îndeosebi în centrul şi sudul ţării, temperaturile diurne vor fi predominant negative, iar în regiunile estice vântul va avea intensificări temporare”, a precizat ANM.

Şi în Bărăgan, frigul se instalează confortabil. De luni, temperaturile diurne încep să scadă treptat, ajungând la minus 2 grade. Nopţile vor fi foarte geroase, cu maxime de minus 10 grade. Vremea rea însă nu ţine prea mult. De vineri, 13 februarie, se încălzeşte uşor şi scăpăm de temperaturile negative.
 

Vă recomandăm şi:

UPDATE. Vântul spulberă Bărăganul, cu viteze de până la 70 km/h. Şoferii, sfătuiţi să circule prudent pe A2

Prognoza meteo până pe 15 februarie. Când se întorc ninsorile şi cât de frig va fi

Prognoza meteo pe două săptămâni. Cât de cald va fi până pe 9 februarie şi când se întorc ploile

Se întoarce gerul cumplit. Ce temperaturi sunt anunţate pentru cea mai friguroasă noapte a săptămânii

Scăpăm de gerul năprasnic, dar se întorc ninsorile. Când începe să se încălzească

Oraşul Călăraşi, înghiţit de troiene în iarna anului 1954

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite