BAC 2013 Rezultate parţiale. La cel mai bun liceu din judeţul Călăraşi au promovat doar 79,7% dintre elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surpriză neplăcută la bacalaureat la una dintre cele mai bune şcoli din judeţ, actualul Liceu Teoretic „Mihai Eminescu”. Dacă în 2012, procentul de promovabilitate a fost de 92,30%, în acest an, doar 79,7% dintre elevi au fost declaraţi admişi.


Astfel, unul dintre liceele de top din judeţ a intrat în clasament pe locul al treilea, după Colegiul Naţional “Barbu Ştirbei”, cu o rată de promovare de 88,6% şi Colegiul Economic, unde au fost declaraţi admişi 81,3%.
Iată câteva date ce au menţinut în top această şcoală:
1. În 2012, media de intrare la liceu, la admiterea computerizată la liceul Teoretic “Mihai Eminescu” a fost:

La matematică-informatică-10, iar ultima medie-7,72
Ştiinţele naturii - prima medie- 8,97; ultima medie- 7,52
 Filologie - prima medie- 9,47; ultima medie- 7,74
Bilingv engleză - prima medie- 9,64; ultima medie- 8,67
 Bilingv franceză - prima medie- 9,13; ultima medie- 7,79
2. Procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat 2012- 92,30%
3. Procentul absolvenţilor admişi la facultate- 75,6%
4. Număr de elevi repetenţi în anul şcolar 2011-2012 - 4
5. Număr de elevi olimpici în anii şcolari 2008-2012 : premii obţinute la etapa judeţeană- 244,  premii obţinute la etapa naţională- 13
6. Rezultate la concursuri şi olimpiade, competiţii naţionale sau internaţionale în acest an şcolar: La faza judeţeana s-au obţinut 19 locuri I. La faza naţională s-au obţinut 2 premii.

48,32%, rata de promovare în judeţ

Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi, la examenul de bacalaureat s-au înscris 2.301 elevi, fiind prezenţi 2.022.  977 au fost declaraţi reuşiţi (48,32%), iar 5 au fost eliminaţi. Procentul de promovare pentru seria curentă este  de 51,57%, iar pentru seria anterioară  35,01%. Doi dintre candidaţii la examenul de bacalaureat  2013, Ciobanu Brânduşa şi Ioniţă Oana Cristina, ambele de la Colegiul Naţional “Barbu Ştirbei”, au obţinut media 10. Promvabilitatea la examenul 2013 a fost cu 11,1% mai mare decât cea din anul 2012(37,3%).

Rezultatele parţiale pot fi găsite pe portalul bacalaureat.edu.ro. Rezultatele finale vor fi publicate pe edu.ro pe 12 iulie.

Citeşte şi: UPDATE BAC 2013 Rezultate parţiale Călăraşi. Rata de promovare 48,32% şi două note de 10

Citeşte şi: REZOLVARE SUBIECTE BAC 2013 Candidaţii care au susţinut proba scrisă a Bacalaureatului la Limba Română în Călăraşi: "Nimeni nu s-a axat pe poezie!"

Citeşte şi: REZOLVARE SUBIECTE BAC 2013 CĂLĂRAŞI / adevarul.ro publică luni rezolvarea subiectelor de la proba scrisă la Limba Română

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite