Avalanşă de solicitări. Peste 3.000 de permise auto, preschimbate într-o săptămână
Isteria preschimbării permiselor de conducere a cuprins în ultima săptămână şi Călăraşiul. Zilnic, prin faţa ghişeului au trecut câte 350-400 de persoane, în condiţiile în care într-o zi obişnuită nu se realizau mai multe de 10 permise. De două zile însă valul de solicitări s-a domolit şi situaţia a intrat în normal.
Trei angajaţi ai Serviciului Permise şi Înmatriculări Călăraşi au procesat zilnic, începând cu 7 ianuarie şi până pe 15 ianuarie, aproximativ 400 de cereri, de la ora 8.30 şi până la 18.00. Călărăşenii s-au înghesuit să-şi schimbe permisele de conducere ca să scape de fişa medicală ce va deveni obligatorie din 19 ianuarie 2013. Potrivit şefului Serviciului Permise Călăraşi, Ion Ioniţă, au existat şi persoane cărora le expira documentul în anul 2020 şi care au ales preschimbarea în aceste zile. „Toate solicitările au fost onorate pentru că s-a lucrat la foc continuu. Într-o zi normală de lucru se procesează 10 permise”, a spus Ioniţă.























































