Au căzut în plasă. Patru braconieri care pescuiau somn şi sturion în Borcea, reţinuţi de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peştele a fost confiscat Foto: Poliţia de Frontieră Călăraşi
Peştele a fost confiscat Foto: Poliţia de Frontieră Călăraşi

Patru persoane au fost prinse în ultimele două zile de poliţiştii călărăşeni de frontieră braconând la sturion şi somn pe braţul Borcea. Captura a fost confiscată de oamenii legii, la fel ca şi două motoare de barcă valorând 11.350 de lei. Pescarii clandestini au fost descoperiţi cu ajutorul mai multor localnici care au reclamat autorităţilor că mai multe persoane prind peşte ilegal  cu ajutorul unor plase monofila

Asupra acestora a fost descoperită şi ridicată în vederea continuării cercetărilor cantitatea de 57 kilograme peşte din speciile sturion şi somn.  Acţiunea a fost organizată de către lucrători din cadrul structurilor operative ale Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Călăraşi, cu scopul combaterii braconajului piscicol şi al pescuitului neautorizat al sturionilor. Anchetatorii spun că în timpul cercetărilor au mai fost indisponibilizate mai multe plase de pescuit în lungime totală de peste 150 de metri, două motoare barcă cu rezervoarele de carburant aferente, toate în valoare de 11.350 lei. Peştele în valoare de 424 lei, nefiind viu, a fost predat conform prevederilor legale către ANSVA Olteniţa.  Cei patru s-au ales cu dosare penale pentru  „deţinerea, utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale şi în apele maritime interioare” şi „pescuitul sturionilor în alt scop decât cel ştiinţific sau pentru repopulare”.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite