Arestaţi pentru spălare de bani. Cum au reuşit un român şi doi străini să "plimbe" 56 milioane lei prin conturile mai multor firme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La peste 35 milioane lei ridică paguba adusă statului într-un dosar complex de evaziune fiscală şi spălare de bani. Protagoniştii afacerii au fost deja arestaţi preventiv.



Procurorii călărăşeni au dispus marţi, 9 noiembrie, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea a trei inculpaţi: Radu Florea, Sapiashvili Elgudza şi Ozturk Saim, toţi suspectaţi de săvârşirea  infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Conform anchetatorilor, actele de urmărire penală au relevat că, în perioada 2013-2014, prin intermediul unui circuit  de  societăţi comerciale controlate de Radu Florea s-au realizat  importuri de mărfuri, cărora prin tranzacţionări succesive li s-a mărit scriptic preţul. S-a urmărit astfel supradimensionarea costului de achiziţie al marfurilor respective pentru beneficiarii finali ai importurilor (S.C. Nicol Impex S.R.L. – reprezentată de inculpatul Sapiashvili Elgudza, S.C. Zilanrom Trading S.R.L. – reprezentată de cetăţeanul turc Ozturk Saim). La rândul lor, beneficiarii care – mărindu-şi artificial cheltuielile şi TVA deductibilă aferentă acestor cheltuieli  - şi-au diminuat  impozitul pe profit şi TVA datorate bugetului consolidat al statului.  Prin intermediul acestui mecanism, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 29.967.203 lei.

Vânzări, neînregistrate în contabilitate

De asemenea, prejudicii totale de 6.209.986 lei s-au cauzat şi prin  vânzarea de mărfuri fără ca operaţiunile să fie înregistrate în evidenţe, ca de altfel şi prin deducerea de TVA, urmarea  înregistrării de operaţiuni nereale.

Pentru a se da aparenţă de legalitate operaţiunilor şi pentru a îngreuna în mod substanţial posibilitatea urmăririi banilor, susţin procurorii călărăşeni, sumele reprezentând contravaloarea mărfurilor erau virate în conturile societăţilor furnizoare de mărfuri.

Banii, transferaţi în mai multe conturi

De aici, imediat, fie după transferarea prin conturile mai multor societăţi controlate de inculpatul Radu Florea, erau retrase, valoarea totală a acestora ridicându-se la 56.471.157 lei. Inculpaţii Radu Florea, Sapiashvili Elgudza şi Ozturk Saim au fost arestaţi pe 10 noiembrie de Tribunalul Călăraşi.
 
În acest dosar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a fost sesizat de către Direcţia Generală de Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF. În timpul cercetărilor, procurorii au beneficiat şi de sprijinul  ofiţerilor de poliţie din cadrul IPJ Călăraşi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, dar şi de sprijinul de specialitate al SRI.    
 

Vă recomandăm şi:

Descinderi la suspecţi de evaziune şi spălare de bani. Afaceri şi tranzacţii ilegale cu materiale de construcţii de 3,5 milioane euro

Descinderi în 15 judeţe la suspecţi de evaziune şi spălare de bani. Prejudiciul, estimat la 18 milioane de lei

UPDATE Descinderi la Dragalina. Reţeaua de escroci care vinde apă cu suc drept motorină, "călcată" de poliţişti: patru persoane au fost reţinute

Descinderi la negustorii de fier vechi, bănuiţi de spălare de bani şi evaziune. Achiziţii fictive de 59 milioane de euro

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite