Alertă hidrologică: S-a instituit cod portocaliu de inundaţii în 19 judeţe. Pericol la Olteniţa din cauza Argeşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pericol pe râul Argeş FOTO destepti.ro
Pericol pe râul Argeş FOTO destepti.ro

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o avertizare cod portocaliu de inundaţii, valabilă pe râuri din 19 judeţe, până luni la miezul nopţii. Alerta este valabilă şi pentru judeţul Călăraşi, fiind progrnozate creşteri de debit şi nivel pe râul Argeş, în zona localităţii Olteniţa.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 2 iunie, ora 18.00 - 3 iunie 2019, ora 24.00, se vor semnala scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice: Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu - bazin amonte S.H. Răcari, (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Motru - (judeţele Gorj şi Mehedinţi), Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Lotru (judeţele Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt), Călmăţui - (judeţele Olt şi Teleorman), Vedea - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman).

De asemenea, se află sub avertizare cod portocaliu de inundaţii bazinele: Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi Călăraşi), Ialomiţa - bazin superior (judeţul Dâmboviţa), Prahova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Prahova şi Ialomiţa), Buzău - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), afluenţii mici ai Dunării amonte acumularea Porţile de Fier II (judeţele Caraş Severin şi Mehedinţi).

Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 3 iunie 2019, între orele 10:00 şi 20:00 pe unele râuri din judeţele: Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Prahova şi Buzău, iar fenomenele hidrologice periculoase apar mai ales pe afluenţii de grad inferior.

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite