Zeci de oameni se organizează pe Facebook, pentru a scoate din sărăcie o tânără familie cu un bebeluş de o lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familia are mare nevoie de sprijinul semenilor
Familia are mare nevoie de sprijinul semenilor

Zeci de internauţi se mobilizează, pe Facebook, pentru a ajuta o tânără familie sărmană, părinţii unui bebeluş de numai o lună. Iniţiativa îi aparţine unui preot care, imediat ce a aflat despre cazul social, a lansat invitaţia printre prietenii săi virtuali de a i se alătura în demersul umanitar.

Preotul buzoian Marian Tudor,  paroh în Găgeşti, Vrancea, a publicat luni, pe pagina sa de Facebook, scurta poveste a unei familii de pe strada Transilvaniei, municipiul Buzău, care se zbate într-o sărăcie cruntă.  Este vorba despre o mămică de 18 ani, din Buzău, provenită dintr-un centru de plasament, care a născut un băieţel în urmă cu o lună. Împreună cu soţul ei şi bebeluşul locuiesc în casa bunicilor.

”M-au rugat în seara asta să îi ajut cumva pentru ca sunt disperaţi! Nu mai au în casă decât câteva kilograme de cartofi şi o pungă de mălai! Miercuri au cununia civilă şi nu îşi permit să cumpere nici măcar o sticlă de suc! Nu mai au lemne şi riscă să ţină bebeluşul în frig!  Mi-au spus că au dat cu var doar doi pereţi că nu le-au ajuns banii să mai cumpere!”, scrie preotul Marian Tudor.

Din postare aflăm că tatăl, un tânăr de 23 de ani, nu reuşeşte să găsească nimic de muncă. Nu are experienţă pentru că a lucrat doar în construcţii, agricultură şi la o spălătorie, pe timpul iernii toate aceste domenii fiind moarte. ”Mă gândesc la faptul că acum la începutul postului mare ne putem mobiliza câteva persoane să le facem o surpriză!”, a mai scris preotul Marian Tudor.

Apelul umanitar a avut un ecou puternic, zeci de mesaje anunţând implicare materială şi financiară din partea internauţilor. Unii dintre ei s-au grăbit să-i viziteze pe părinţii băieţelului de o lună, cu câteva pachete de alimente şi îmbrăcăminte, aceştia confirmând tot prin mesaje pe Facebook situaţia grea prin care trece tânăra familie. 

”Am ajuns la ei. Copii cu un copil! Sărăcie, frig dar şi bunăcuviinţă şi respect. Nu o mai lungesc. Am dus: conserve, carne, ceapă, lapte , ouă, 2 haine, prosoape, faţă de masă, ulei, zahăr, făină, mălai, pantofi, cizme damă. Necesar: Ceva bănuţi nu stricp, pampers, şerveţele umede, lapte praf Nan1 (…)”, a scris Alin Ioan Zamfirescu. Unii oferă loc de muncă pentru tată iar alţii îşi anunţă prezenţa cu ajutoare chiar în ziua cununiei civile.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite