Vinetele albe, verzi şi tigrate, gata să ajungă în pieţe, din serele experimentale. Cât sunt de căutate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vinetele de la Experimentala din Buzău au dimensiuni şi culori diverse
Vinetele de la Experimentala din Buzău au dimensiuni şi culori diverse

Soiurile neobişnuite care cresc în serele experimentale din Buzău sunt mai gustoase, cu mai puţini sâmburi şi chiar mai sănătoase decât vinetele negre pe care le ştim cu toţii. Cu toate acestea, pătrund mai greu în preferinţele românilor.

Peste 200 de varietăţi de vinete sunt în curs de ameliorare la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău. 

Cele mai multe sunt vinete cu coaja închisă la culoare, însă în ultimii ani şi-au făcut apariţia în serele experimentale şi câteva soiuri mai puţin obişnuite.

”Avem în lucru la staţiune un soi denumit Olivia, cu fructul verde. Un alt soi, mai vechi, are fructele violete şi lungi. Mai avem soiuri de vinete albe foarte mici, care pot fi folosite în locul ciupercilor, la murat sau la oţet. Au forme, culori şi dimeniuni variate”, spune cercetătorul Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău.

La staţiunea de cercetare sunt în curs de omologare soiuri care au succes în alte ţări, cum sunt vânăta albă şi vânăta tigrată. Pe lângă acestea, în serele din Buzău mai creşte un soi cu fructul verde şi alungit, cu pulpa foarte gustoasă.

”Soiul Olivia a fost omologat anul acesta. O caracteristică specifică a acestuia este că fructul rămâne verde pe toată perioada de vegetaţie”, spune Ovidia Agapie, horticultor la Staţiunea de Cercetare Buzău.

buzau

Vânăta albă se bucură de o atenţie deosebită din partea cercetătorilor, pentru că este superioară celei clasice. La primul soi românesc de vânătă albă horticultorii buzoieni muncesc de peste 15 ani. La bază a fost un hibrid străin, adus din zona Indiei, care a segregat şi a dat mai multe variante.

”Este un soi de vânătă albă cu coaja foarte subţire. Cules în stadiul acesta, conţine foarte puţine seminţe, pulpa este mult mai aerată comparativ cu vinetele tradiţionale, mai uşor de copt şi nu mai deranjează persoanele la stomac”, declară Elena Barcanu, horticultor.

buzau

Chiar dacă vinetele albe sunt mai gustoase şi chiar mai sănătoase decât vinetele negre, pătrund greu în preferinţele românilor. Mircea Tatu, un legumicultor de lângă Buzău, a cultivat anul trecut vinete albe pentru a testa piaţa, însă a renunţat la ele după ce a observat că noul sortiment nu prea atrage clienţi. 

A preferat un hibrid olandez care întruneşte toate cerinţele clienţilor. ”Am un hibrid destul de bun, dulce. Tot ce avem sunt foarte gustoase. Este un hibrid cu puţine seminţe. Am avut vânăta albă, e foarte bună, foarte productivă, dar clienţii sunt foarte puţini şi din păcate nu putem să o vindem”, spune Mircea Tatu, fermier din Cochirleanca.

buzau

Cercetătorii buzoieni spun că vinetele albe şi tigrate, mici sau cele lungi, nu au început să prindă aşa cum ar trebui deoarece cumpărătorii sunt reticenţi, ”neobişnuiţi cu astfel de fructe şi le preferă pe cele tradiţionale negre, mari”.

”Acestea sunt însă deosebite prin gust, prin aromă. Romaniţa de exemplu prezintă puţine seminţe şi nu oxidează. Sfatul este de a avea curiozitatea să încerce, să guste, să vadă cum sunt aceste noi creaţii şi sunt convins că după ce vor gusta vor căuta aceste soiuri noi care sunt deosebite din punct de vedere alimentar şi benefice pentru sănătate ”, spune cercetătorul Costel Vânătoru.

Specialiştii spun că vinetele albe pot fi consumate şi de persoanele care se ştiu cu toleranţă scăzută la consumul acestei legume. După procesare, salata din vânătă albă rămâne deschisă la culoare deoarece nu oxidează.

Vă recomandăm să mai citiţi:

VIDEO Cum arată cultura de Sideritis Scardica, planta de fier care era folosită de cosmonauţii sovietici

VIDEO Magicianul Robert Tudor, vrăjit de frumuseţile din Munţii Buzăului. A locuit într-un camping din Gura Teghii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite