VIDEO Senatorul Constantin Popa, acuzat de un poliţist că a fost agresat de acesta în sediul Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul UNPR, Constantin Popa, este cercetat pentru ultraj, după ce un poliţist a depus o plângere la Parchetul Judecătoriei Buzău în care a reclamat că parlamentarul l-a agresat în sediul Poliţiei municipiului Buzău, pe motiv că agentul i-a suspendat fiicei sale permisul de conducere.

Potrivit unor surse judiciare, senatorul UNPR, Constantin Popa, ar fi bruscat, în noaptea de miercuri spre joi un agent de la Rutieră, în sediul Poliţiei municipiului Buzău, cerându-i socoteală pentru faptul că acesta i-a suspendat fiicei sale permisul de conducere.

A doua zi, poliţistul a depus o plângere la Parchetul Judecătoriei Buzău, precum şi un certificat constatator din care reieşea că, în urma conflictului, i-a fost afectat un umăr.

Senatorul UNPR, Constantin Popa, a declarat că, în noaptea de miercuri spre joi, s-a aflat în sediul Poliţiei municipiului Buzău, însă doar pentru a discuta cu poliţistul respectiv, care l-ar fi urmărit în trafic.

”Mă urmărea băiatul ăsta. M-am dus la el si i-am zis, domnule, nu mă mai urmări, nu mă mai hărţui, ce ai cu mine, am să te reclam. El se lăuda că e şmecherul VIP-urilor, că a amendat maşina Procuraturii, că a luat permisul la X şi la Y. Oricum, nu am lovit pe nimeni ci doar am discutat cu domnul subofiţer. Înţeleg că dumnealui ar fi spus în plângere că am zis eu că îl dezbrac şi că l-aş fi ameninţat. Dacă eu aş fi făcut asta în sediul Poliţiei de faţă cu atâţia oameni, credeţi că mai plecam liniştit? Nu mă legau direct? Când eşti persoană publică devii suspicios când vezi că te urmăreşte unul pas cu pas ca să se remarce”, a declarat senatorul Constantin Popa.

Potrivit unor surse, scandalul a fost aplanat la sosirea comandantului Poliţiei municipiului Buzău, comisar şef Marius Ivan, care ar fi discutat cu senatorul buzoian în biroul său, după care cei doi ar fi plecat împreună.

Poliţistul care a depus plângerea împotriva senatorului UNPR este angajat al Serviciului Rutier al Poliţiei Judeţene Buzău, iar în urmă cu câteva luni el a oprit-o în trafic pe una dintre fiicele parlamentarului, căreia i-a suspendat permisul de conducere.

CITEŞTE ŞI

Tânără schizofrenică din căminul de la Aldeni, internată la Urgenţe după ce a înghiţit cuie şi şuruburi

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite