Tânără schizofrenică din căminul de la Aldeni, internată la Urgenţe după ce a înghiţit cuie şi şuruburi
0
O tânâră de 26 de ani din Bucureşti, cu probleme psihice, asistată în cadrul Căminului de la Aldeni, judeţul Buzău, a fost transportată joi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău după ce a înghiţit peste 20 de cuie şi şuruburi. La sosirea ambulanţei, tânăra, diagnosticată cu schizofrenie, le-a declarat medicilor că a înghiţit mai multe cuie şi şuruburi pe care le-ar fi găsit în spatele clădirii.
Radiografia efectuată de medici a confirmat că femeia a ingerat mai multe cuie şi şuruburi. Întrebată de ce a recurs la acest gest, tânăra a spus că îi place cum este tratată la Spitalul Judeţean Buzău.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Buzău, Rodica Corneci, tânăra a înghiţit cuie şi în urmă cu un an, când a fost dusă la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală pentru a fi operată.
În luna martie, Parchetul Tribunalului Buzău a început o anchetă la Căminul din localitatea buzoiană Aldeni, unde sunt internaţi vârstnici şi adulţi cu dizabilităţi, în urma unor reclamaţii privind faptul că unii dintre ei ar fi bătuţi, legaţi de paturi, abuzaţi sexual, sedaţi sau obligaţi să muncească.