VIDEO Povestea singurului orfan din Marea Britanie înfiat de o familie din România
0Ne-am obişnuit ca poveştile despre adopţii în care sunt implicaţi străini să vorbească numai despre micuţi din România, înfiaţi în Occident. Ambiţia unui lăutar din comuna buzoiană Siriu a demonstrat însă că este posibilă o adopţie şi în sens invers, oferind prima poveste despre părinţi români care au înfiat un copil britanic. El se numeşte Ramzey şi de un an este cel mai mic membru al familiei Vânătoru.
Titu Vânătoru suferea de o boală cumplită pe care medicii din România nu au depistat-o. Omul şi-a făcut curaj, şi-a vândut instrumentele muzicale şi a cumpărat bilet, numai pentru dus, până la Londra. Medicii britanici l-au diagnosticat şi l-au tratat, însă în perioada cât a fost internat prin spitalele din Anglia a descoperit copilul care urma să-i devină fiu doi ani mai târziu.
A depus documentele de adopţie în iulie 2010, când micuţul Ramzey abia avea două zile de la naştere. „Am fost martorul unui scandal care era în jurul acestui copilaş. Cred că Dumnezeu a vrut ca eu să fiu acolo”, spune Titu Vânătoru, tatăl adoptiv al lui Ramzey Aurică.
Mama naturală a băiatului, o egipteancă rezidentă în Regatul Unit, era deja la acel moment decăzută din drepturi pentru că abandonase alţi doi copii. Fusese cercetată pentru trafic şi consum de droguri şi pentru prostituţie. În tribunal, la termenul final pentru adopţie, mama lui Ramzey s-a răzgândit, şi-a angajat avocat şi s-a luptat să îşi ia băiatul înapoi.
Instanţele însă i-au dat câştig de cauză românului. Totul, după o evaluare strictă. „Au fost nişte evaluări foarte grele, ale statului englez, pentru că ei au vrut să se asigure că cel mic ajunge pe nişte mâini bune. În plus de asta, au vrut să vadă ce venituri avem, ne-au vizitat casa”, declară Titu Vânătoru, părintele micuţului din Marea Britanie.
Acum, băiatul creşte alături de familia de adopţie din România care îi oferă tot ce este mai bun. Îşi aduce aminte din poze de oamenii care l-au îngrijit în Anglia. „M-am obişnuit cu el, îl duc în parc, ne plimbăm, vine dimineaţa la mine, îmi spune mama mea. E numai după mine toată ziua”, povesteşte Maria Vânătoru, mama adoptivă.
Carmela, sora vitregă a lui lui Ramzey, care este cu zece ani mai mare, îl învaţă să vorbească româneşte şi îl îngrijeşte cu drag. „Mereu când vine lângă mine mă mângâie aşa frumos şi seara seara îmi spune «Noape buna». Eu pe el îl învăţ să numere până la zece în română şi în engleză, mama, tata, vino, Mihnea, care este prietenul lui cel mai bun”, spune Carmela Vânătoru, sora vitregă a lui Ramzey.
Pentru britanici, adopţia lui Ramzey este unică. Până acum, niciun copil din Marea Britanie nu a ajuns să fie înfiat de o familie de români, o familie care însă este dezamăgită de oportunităţile pe care le oferă statul român copiilor. Ei îşi doresc acum să emigreze în Marea Britanie.