Din ce ţări adoptă americanii. Copiii din România, printre preferinţele familiilor din SUA

Copii de la un orfelinat din Braşov FOTO Adevărul

Recenta politică a lui Vladimir Putin, care constă în interzicerea adopţiilor de copii ruşi de către americani, ar putea părea o tragedie pentru zecile de mii de orfani ai ţării, dar o declaraţie de la Kremlin făcută pe 11 ianuarie a sugerat că adopţiile din Rusia către Statele Unite vor rămâne valabile până în 2014.

Aşa-numita lege „Dima Yakovlev“, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie, este concepută pentru a preveni abuzurile şi şi-a primit numele după un copil de origine rusă, care a murit într-o zi toridă, în 2008, când tatăl său adoptiv, de origine americană, l-a uitat în maşină. El este unul dintre cei 19 copii ruşi care au murit din cauza neglijenţei părinţilor adoptivi din Statele Unite, de-a lungul ultimelor două decenii, potrivit „Foreign Policy“.

Legea Dima Yakovlev nu are în vedere abuzul copiilor adoptaţi, ci reprezintă un răspuns la actul Magnitsky, semnat de preşedintele Barack Obama la mijlocul lunii decembrie. Serghei Magnitski a fost un avocat rus care a murit într-o închisoare din Moscova în 2009, după ce a vorbit despre o fraudă fiscală în valoare de 230 milioane dolari, comisă de oficiali ruşi. Legea Magnitski interzice oficialilor ruşi consideraţi responsabili pentru moartea avocatului să intre în Statele Unite.

Principalele victime ale actelor Magnitski şi Yakovlev sunt aproximativ 740.000 de copii aflaţi în grija statului rus. Doar 18.000 de familii ruse sunt în prezent în proces de adopţie a unui copil. Până ce legea să intre în vigoare, aproximativ 3.000 de copii din Rusia erau adoptaţi în fiecare an de familii din Statele Unite ale Americii, principala destinaţie externă pentru orfani. Potrivit cifrelor Departamentului de Stat, familiile din SUA au adoptat un total de 233.934 de copii din ţări străine în intervalul 1999 - 2011.

FP a publicat o listă a primelor 20 de ţări care împreună reprezintă aproximativ 95 la sută din toate adopţiile străine ale Statelelor Unite, între 1999 şi 2011.

1. China - 66.630 (29,7%)                                                 11. Filipine - 3.005 (1,3%)

2. Rusia - 45.112 (19,2%)                                                 12. România - 2.945 (1,2%)

3. Guatemala – 29.731 (12,7%)                                       13. Haiti - 2.740 (1,2%)

4. Coreea de Sud - 18.604 (7,9%)                                    14. Cambodgia - 2.355 (1%)

5. Etiopia - 11.524 (4,9%)                                                  15. Taiwan - 1.884 (0,8%)

6. Ucraina - 8.889 (3,8 la sută)                                          16. Liberia - 1.436 (0,6%)

7. Kazahstan - 6.421 (2,7%)                                              17. Bulgaria - 1.416 (0,6%)

8. Vietnam - 5.578 (2,4%)                                                  18. Polonia - 1.057 (0,4%)

9. India - 4.979 (2,1%)                                                       19. Mexic - 1.023 (0,4%)

10. Columbia - 3.568 (1,5%)                                             20. Nigeria - 962 (0,4%)

Rusia este exemplul cel mai extrem al tendinţei în creştere ca ţările să restricţioneze fluxul de copii adoptaţi de străini, în ceea ce s-ar putea numi „naţionalism genetic“. Nicio altă ţară nu este afectată mai mult de acest fapt decât Statele Unite ale Americii. Între 1948 şi 2010, aproximativ un milion de copii din întreaga lume au fost adoptaţi dincolo de frontierele naţionale. Dintre aceştia, aproape jumătate au ajuns în Statele Unite ale Americii, scrie FP.

În acest sens, publicaţia citată dă exemplul României, „una dintre cele mai sărace ţări din Europa, cu o natalitate relativ ridicată, care a fost o sursă majoră de adopţii pentru americani (şi vest-europeni) de la căderea comunismului“. În anul 2000, peste 1.100 de copii din România au ajuns la cuplurile din SUA. În 2009, însă, au fost doar cinci adopţii, iar anul următor niciuna.

Ca multe alte ţări, România şi-a înăsprit progresiv legile privind adopţia, pentru a împiedica traficul de copii. „România, cândva o frontieră sălbatică în ceea ce priveşte adopţiile, în prezent nu permite decât adopţia internaţională a copiilor de către unchii biologici, mătuşi şi bunici. În timp ce aceste restricţii drastice au ajutat la scăderea traficului cu bebeluşi, rezultatul final este că peste 70.000 de orfani şi copii abandonaţi suferă într-un sistem de stat care se luptă să reziste“, scrie FP.

Pe măsură ce sursele tradiţionale de adopţii internaţionale se limitează, publicaţia americană se întreabă dacă practica riscă să devină o raritate. „Probabil că nu: când unele uşi se închid, altele se deschid. În timp ce numărul copiilor oferiţi spre adopţie de Ucraina a scăzut, a scăzut numărul celor din Haiti, după cutremur. Aşadar, de unde va proveni următorul val de copii adoptaţi în statele Unite ale Americii?“, se întreabă FP.

O sursă poate fi Siria, ca un efect secundar războiului violent, ori Libia, pentru că este un stat mai liber acum, deşi încă haotic de la căderea lui Gaddafi. Şi sudul Europei poate fi un răspuns, pe măsură ce dificultăţile economice îi poate sili pe părinţii din Grecia, Spania şi Portugalia să îşi încredinţeze nou-născuţii unor alţi părinţi, pentru ca aceştia să poată avea o viaţă mai bună.