Traian Decebal, veteranul donatorilor de sânge. Din 1983 vine frecvent la Centrul de Transfuzie | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Decebal a fost premiat de autorităţi
Traian Decebal a fost premiat de autorităţi

Buzoianul Traian Decebal Laurenţiu este veteranul colaboratorilor fideli ai Centrului de Transfuzie Sanguină. În vârstă de 58 de ani, acesta donează sânge de la vârsta de 20 de ani, iar de atunci a continuat să facă acest gest până astăzi. Traian şi alţi 22 de buzoieni au fost premiaţi de autorităţi.

În cele patru decenii de când a început să doneze sânge, Traian Decebal Laurenţiu a ajutat aproape 600 de persoane aflate în suferinţă. 

„Donez sânge din 1983. Nu mai ţin minte numărul de donări. Prima dată am donat în Armată. Aveam 20 de ani, acum am 58 de ani. 38 de ani de donat sânge, de câte cinci ori pe an”, a declarat Traian Decebal Laurenţiu.

Bărbatul are o grupă rară de sânge, respectiv A2 negativ, astfel că gestul lui este cu atât mai mult aşteptat de cei aflaţi în suferinţă şi pentru care o transfuzie înseamnă speranţa de a trăi. 

Pe Traian Decebal cel mai mult l-a impresionat când a fost sunat de directorul Centrului de Transfuzie anguină Buzău şi l-a anunţat că este nevoie urgentă de sânge pentru a salva un nou născut. Nu a stat pe gânduri nicio clipă.

La fel ca Traian sunt şi alţi 22 de buzoieni care, din 2018, merg de câte cinci ori pe an să doneze sânge. Cu sângele celor 23 de donatori fideli, Centrul de Transfuzie reuşeşte să asigure necesarul pentru mulţi pacienţi care au nevoie de ajutorul lor, iar printre cei aflaţi în suferinţă sunt şi patru copii care suferă de boli rare şi pentru care o transfuzie înseamnă o zi în plus.

”Am avut şi avem în continuare în atenţia noastră patru copii care suferă de talasemie majoră şi care au nevoie de transfuzii lunare la spitalele din Bucureşti. Au nevoie de sânge în fiecare lună, de sânge care să fie perfect compatibil, şi atunci trebuie să fim foarte atenţi în alegerea donatorului, pentru a îndeplini toate condiţiile de contabilitate. Copiii au între 7 şi 20 de ani. Părinţii mă sună cu o săptămână sau două înainte de a ajunge la spitalul din Bucureşti, unde are loc transfuzia, iar noi îi sunăm pe aceşti donatori şi îi rugăm să vină să doneze”, a spus Adriana Crăciun.

Grupul donatorilor fideli a fost primit la Consiliul Judeţean unde, rând pe rând, fiecare dintre ”eroii necunoscuţi”, cum i-a numit directorul Centrului, a primit o ”diplomă de recunoştinţă pentru contribuţia nemijlocită adusă la salvarea de vieţii semenilor” dar şi un mic dar.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite