Supa rece de avocado şi castraveţi, recomandată pentru a ne recăpăta confortul digestiv în această perioadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Paşte, fiecare dintre noi vrem să gustăm din cât mai multe feluri de mâncare, multe foarte grase, riscând astfel să ne dăm peste cap digestia. Ca să ne simţim bine, nutriţioniştii ne îndeamnă la moderaţie, dar şi la mici trucuri, cum ar fi intercalarea unor mâncăruri uşoare, răcoritoare, în meniurile acestei perioade.

Chef Cristi Dobre ne recomandă supa rece de avocado şi castraveţi, un preparat răcoritor, cu puţine calorii şi foarte gustos. 

Pentru pregătirea acestei supe avem nevoie de următoarele ingrediente: 

•        500 ml iaurt grecesc

•        500 ml de supă de legume

•        500 smântână slabă

•        2-3 castraveţi tăiaţi feli

•        5 avocado coapte fără coajă şi sâmbure

•        2 linguri de mentă tocată mărunt

•        2 linguri de mărar tocat mărunt

•        4-5 linguri de zeamă de lămâie proaspătă

•        sare

•        crutoane de pâine pentru decorat

Pregătirea supei de avocado cu castraveţi se întinde pe durata a peste trei ore, deoarece presupune răcirea conţinutului la frigider.

„Într-un castron mare amestecăm bine supa de legume, smântâna şi  iaurtul grecesc. Punem într-un blender castraveţii, bucăţile de avocado, mărarul şi menta, mixăm bine după care amestecăm cu sosul de iaurt preparat mai devreme în castron“, explică Cristi Dobre. 

image

Se adaugă sarea şi zeama de lămâie, amestecăm bine şi punem apoi la frigider pentru aproximativ trei ore. „Servim cu garnish de mărar tocat şi crutoane, dar şi cu segmenţi de portocală. Iubitorii de arome pot adăuga puţin tarhon în blender, câteva frunzulite proaspete“, spune bucătarul buzoian.

Supa rece de avocado oferă nu numai savoare şi confort digestiv ci şi elemente benefice organismului.  

Oamenii de ştiinţă au descoperit că fructele de avocado au rol protectiv împotriva bolilor cardiovasculare, ajută la controlul greutăţii corporale şi îmbunătăţesc abilitatea organismului de a absorbi în parametri optimi nutrienţii importanţi din hrană.

O calitate importantă a fructelor de avocado este că acestea conţin foarte puţină fructoză, asociată cu predispoziţia spre îngrăşare, şi circa 20 de nutrienţi esenţiali, precum fibrele, potasiul, într-o cantitate dublă comparativ cu bananele, vitamina E, complexul de vitamine B şi acidul folic.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite