Supă cremă de ardei roşu, tomate şi fasole albă, o reţetă simplă şi gustoasă de post

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Supa poate fi ornată cu frunză de spanac
Supa poate fi ornată cu frunză de spanac

În perioada Postului Mare suntem îndemnaţi la moderaţie, mai ales în privinţa alimentaţiei de zi cu zi. O gamă diversificată de preparate de origine vegetală ne ajută să trecem mai uşor perioada postului. Bucătarul buzoian Cristi Dobre ne propune o reţetă uşor de preparat, pe bază de leguminoase şi condiment: supă cremă cu ardei roşu, tomate şi fasole albă.

”Este un preparat uşor, bazat numai pe leguminoase şi aromat cu condimente, pe care îl găsmi în meniurile multor locluri din vestul Europei. În afară de legume, trebuie să ne asigurăm că avem ulei de măsline, Curry pudră, coriandru şi, dacă găsim în comerţ, frunze de spanac, pentru decorat ”, spune Chef Cristi Dobre.

Pentru prepararea supei cremă de ardei roşu, tomate şi fasole alba avem nevoie de următoarele ingredient:

două linguri de ulei de măsline 

şase roşii  

două bucăţi ardei gras 

o ceapă alb tocată mărunt

o linguriţă de Curry pudră

doi căţei de usturoi

o linguriţă de unt (vegetal)

o lingură pastă de tomate

două căni de fasole albă fiartă (400 grame produs fiert )

un litru de supă clară de legume 

o legătură coriandru proaspăt 

o mână de frunze de spanac pentru decorat

sare piper

buzau

Mod de preparare 

Se taie roşiile pe jumătate, se pun într-o tavă, se adaugă căţelul de usturoi tăiat în patru. Se stropeşte cu uleiul de măsline, sare şi piper, se introduce la cutorul încins 20 de minute la temperatura maximă.

”Ardeii se vor coace pe un grătar sau într-o tigaie, după care se pun la răcit într-un castron cu apă rece. După răcirea ardeilor se vor curăţa de coajă şi seminţe. Într-o oală se pun la călit ceapa, untul şi usturoiul rămas, după care adăugăm Curry şi pasta de tomate, sare piper după gust”, spune Chef Cristi Dobre (foto jos).
image

După două minute, adăugam ardeii copţi tăiaţi cubuleţe, frunzele de coriandru şi supa de legume, care trebuie să fie caldă, fierbem pentru încă zece minute pentru a aduce supa la aceeaşi temperatură. Potriviţi compoziţia din sare şi piper.

La final, amestecăm cu un blender toată supa până când ajungem la un produs fin şi cremos. Supa poate fi servită şi fără a fi trecută prin blender. Poftă bună!

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite