Medicul pediatru din Buzău care a înşelat statul cu peste 400.000 de lei este cercetat sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa arhivă
Sursa arhivă

Un medic pediatru din Bucureşti este cercetat sub control judiciar după ce, împreună cu o asistentă şi o contabilă, ar fi provocat un prejudiciu uriaş bugetului asigurărilor sociale de sănătate. Complicii săi vor fi cercetaţi în libertate.

Doctorul originar din Bucureşti, care oferea consultaţii în oraşul Pogoanele, Buzău, este acuzat că, ajutat de cei doi complici, a obţinut peste 400.000 de lei de la stat pentru servicii pe care nu le-a acordat în realitate.

Potrivit poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Buzău, începând din 2016, medicul pediatru din Pogoanele a început să treacă în registru faptul că a consultat pacienţi şi le-a acordat îngrijiri medicale deşi, în realitate, aceştia nu i-au trecut pragul. 

Ulterior, pe baza acestor situaţii, cadrul medical a solicitat şi a obţinut decontarea acestor servicii. Astfel, în perioada 2016 - 2019 a obţinut, fără drept, decontarea serviciilor medicale acordate pentru aproape 2.300 de copii. 

Prejudiciul cauzat bugetului asigurărilor sociale de sănătate este de aproximativ 400.000 de lei. 

Poliţiştii din Buzău au descins la cabinetul medicului, precum şi la locuinţele doctorului, asistentei cu care lucra şi a contabilei sale. 

Luni, 22 noiembrie, în baza mandatelor de aducere, cele trei persoane, cu vârste cuprinse între 47 şi 78 de ani, din Buzău şi Bucureşti, au fost conduse la sediul Poliţiei pentru audieri. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite