Leacurile băbești, de evitat în cazul unuia dintre cele mai frecvente accidente domestice din sezonul rece

0
Publicat:

Numărul cazurilor de arsuri crește în perioada sezonului rece. Din păcate, unele dintre ele sunt grave iar, în aceste cazuri, medicii ne recomandă să renunțăm la leacurile băbești și să mergem de urgență la spital.

Alexandru Varga este medic la Spitalul Județean Buzău. SURSA SJU Buzău
Alexandru Varga este medic la Spitalul Județean Buzău. SURSA SJU Buzău

În sezonul rece, arsurile se numără printre cele mai frecvente accidente domestice. Mulți pacienți ajung la urgențe cu arsuri produse fie prin flacără, fie prin lichid fierbinte.

În fiecare iarnă, Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalul Județean Buzău este asaltată de pacienți care au suferit arsuri ori la domiciliu, în timpul unor activități casnice, ori la locul de muncă.

„În perioada rece, numărul cazurilor de arsuri crește. Populația are nevoie să se încălzească. Sunt pacienți de regulă din mediul rural, care, neavând sisteme electronice sigure, apelează la clasica sobă cu foc și de aici apar marile probleme. Mai există, toamna, o altă categorie, tot în mediul rural, a celor care își fac curat în curte și incendiază gunoaiele. Ajung la noi, pe secție, foarte mulți oameni care ard cam tot ce găsesc prin curte, susbstanțe volatile inflamabile, care, pur si simplu, explodează și rănesc”, spune medicul chirurg Alexandru Varga, de la Spitalul Județean Buzău.

Acesta spune că o arsură neglijată, ținută acasă, se aprofundează. Arsurile pot duce la complicații, dacă nu sunt tratate corespunzător.

Medicii recomandă ca înainte de a ajunge la spital, în cazul unei arsuri, să se aplice pe rană apă rece, nu gălbenușuri de ou, varză sau orice alte leacuri.

„În orice situație ne-am afla, pacientul trebuie să îndepărteze sursa de căldură excesivă, că este apă fiartă, că este foc, că este flacără, că este contact cu un obiect fierbinte, și răcit organismul cât de repede se poate. Soluția la îndemână pentru toată lumea este apa rece, indiferent forma sau factorul agresor, că este arsură chimică, trebuie spălată cu apă până se diluează, că este o arsură termică, trebuie racită”, spune chirurgul Alexandru Varga.

De precizat că în cazul în care un pacient se prezintă la Spitalul Județean Buzău cu arsuri de gradul III, prin protocol, el sunt transferat imediat la un spital din Capitală, sau chiar într-un spital din altă țară. 

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite