Gimnasta Gabriela Drăgoi se retrage din activitate. Anunţul a fost făcut la Gala Sportului Buzoian 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabi Drăgoi vrea să devină antrenoare de gimnastică                                                          FOTO: Arhivă
Gabi Drăgoi vrea să devină antrenoare de gimnastică                                                          FOTO: Arhivă

Cea mai bună gimnastă buzoiană din toate timpurile, Gabriela Drăgoi, se retrage din activitate. Anunţul a fost făcut la „Gala Sportului Buzoian 2012”.


În cadrul evenimentului organizat de DJTS Buzău, Gabriela Drăgoi a primit ultimele premii în calitate de sportivă. Gimnasta a fost aplaudată minute în şir de către toti participanţii la festivitate iar sportiva, cu modestia care o caracterizează, le-a mulţumit tuturor buzoienilor pentru susţinerea de care a avut parte în toată activitatea competiţională.

Tot joi seară, Gabi Drăgoi a fost premiată pentru întreaga activitate şi de către Academia Olimpică Română.

Gabriela Drăgoi (21 de ani) şi-a început cariera sportivă la Clubul Sportiv Şcolar Buzău, sub îndrumarea antrenorilor Costică Clinciu şi Gabriela Robu. A fost componenta lotului naţional de gimnastică iar cele mai mari performanţe le-a obţinut în anul 2008, la Jocurile Olimpice de la Beijing, unde a obţinut medalia de bronz cu echipa, dar şi la Campionatele Europene de la Clermont, unde a obţinut medalia de aur.

În momentul de faţă, Gabriela Drăgoi este studentă a Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport şi intenţionează să devină antrenoare de gimnastică.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite