VIDEO A scăpat miraculos după ce a căzut cu TIR-ul de pe un pod. Este păţania unui şofer basarabean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cabina camionului a fost distrusă aproape complet                                                    FOTO: Iulian Bunilă
Cabina camionului a fost distrusă aproape complet                                                    FOTO: Iulian Bunilă

Un şofer basarabean  a scăpat, ca prin minune, dintr-un accident de circulaţie produs, în zori, pe DN2 E 85. TIR-ul pe care îl conducea s-a răsturnat de pe un pod şi a căzut în albia Câlnăului.


Alexandr Dumitrov, un şofer din Republica Moldova, în vârstă de 42 de ani, se afla în tranzit pe raza judeţului iar în jurul orei 5.30 ajunsese în zona podului din zona Gura Câlnău. 

Din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă şi a vitezei neadaptate acestor condiţii de drum, şoferul a pierdut controlul autotrenului, remorca a şerpuit de câteva ori pe gheaţă, lovind la un moment dat parapetul lateral al şoselei şi căzând de pe pod. Remorca apoi a tras după ea şi capul tractor al vehiculului iar camionul s-a răsturnat în albia Câlnăului.

În urma impactului, partea din faţă a maşinii a fost distrusă dar şoferul a ieşit singur dintre fiarele contorsionate. Cu toate acestea, norocosul conducător auto a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital pentru că, după ieşise din starea de şoc, acuza dureri la cap şi la coloană.

În urma investigaţiilor medicale, doctorii au stabilit că nu a suferit leziuni importante la cap, ci numai la o ureche şi tasări la coloana cervicală. În acest moment, şoferul este internat la Spitalul Judeţean din Buzău, medicii spunând că este în afara oricărui pericol.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite