FOTO Zeci de militari şi civili au sărbătorit Ziua Veteranilor din teatrele de operaţii în comuna Smeeni
0Militari din Garnizoana Buzău împreună cu autorităţi judeţene şi locale au sărbătorit, vineri, Ziua Veteranilor din teatrele de operaţii la Monumentul Eroilor din teatrele de operaţii din comuna Smeeni. În cadrul evenimentului, au fost înmânate titlurile de Cetăţean de Onoare post Mortem familiilor eroilor Iulian Dumitrescu şi Adrian Vizireanu căzuţi la datorie în primăvara anului 2016 în Afganistan.
Pentru toţi eroii din teatrele de operaţii, anul trecut a fost dezvelit în comuna Smeeni Monumentul Eroilor din Teatre de Operaţii, iar în acest an Garnizoana Buzău a organizat o ceremonie de dezvelire şi sfinţire a troiţei în curtea bisericii militare „Pogorârea Duhului Sfânt” pentru a le cinsti memoria.
Un moment important al ceremoniei a fost acordarea de către primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Buzău pentru sublocotenenţii (p.m.) Adrian Vizireanu şi Iulian Dumitrescu, în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem.
După ceremonialul de depunere de coroane şi flori a avut loc un moment muzical susţinut de către elevii Grupului comunal Veselia din cadrul Şcolii Gimnaziale din Smeeni. La ceremonie au participat reprezentanţi ai administraţiei publice locale, notabilităţi şi veterani de război.
Tot cu aceeaşi ocazie militarii din garnizoana Buzău prezenţi la activitate au făcut o vizită şi elevilor de la Şcoala Gimnazială Maxenu unde le-au împărtăşit o pagină din istoria militară a Armatei României, le-au prezentat tradiţiile de luptă dar şi oferta educaţională a sistemului militar de către Biroul Informare-Recrutare Buzău, pentru a-i ajuta pe elevi să se orienteze spre o viitoare carieră militară.
Elevii au avut ocazia să stea de vorbă cu profesionişti din cadrul Batalionului 52 Operaţii Speciale „Băneasa-Otopeni”, Batalionul 200 Sprijin „Istriţa”, Batalionul 47 Comunicaţii şi Informatică „General Nicolae Petrescu” cu foarte multe misiuni la activ, în locuri fierbinţi ale planetei, în special în Afganistan.
Prezenţa militarilor în şcolile lor le-au captat atenţia elevilor, mai ales că au fost făcute şi scurte prezentări ale unor piese de armament şi dispozitive tehnice din dotarea militarilor.