Cum s-a transformat Buzăul într-un oraş multicolor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de anvelopare termică care se desfăşoară pe buzunarul locatarilor fără un plan urbanistic dirijat de primărie au facut ca în ultimii doi ani Buzăul să se transforme rapid într-un oraş pestriţ.

Oamenii care iau cu asalt firmele de alpinişti utilitari pentru efectuarea de lucrări de izolaţie preferă să-şi vopsească fiecare bucăţică de apartament după cum îi taie capul.

Astfel s-a ajuns ca blocurile din oraş să arate ca piesele unui domino, în toate culorile posibile şi pentru că autorităţile nu au impus necesitatea unor autorizaţii, cu obligaţii de a se vopsi exteriorul numai într-o anumită nuanţă.

Singura cale ca blocurile să aibă şi o imagine exterioară plăcută este a realizării termoizolaţiilor în comun, de către toţi cei care locuiesc în respectivele clădiri.

Din nefericire pentru imaginea oraşului varianta pusă la îndemână de Guvern pentru astfel de termoizolări în grup, a fost respinsă total de asociaţiile de locatari.

Teoretic pentru execuţia lucrărilor de izolaţie termică, jumătate din cheltuieli este suportată de către Guvern, 30 % de către Primărie, iar 20 de procente de către proprietari.

Dificultatea aplicării programului, precum şi neînţelegerile dintre locatari au făcut ca proiectul guvernanţilor să fie extrem de dificil de aplicat.

Suma pe care locatarii trebuiau să o achite i-a făcut să se răzgândească, chiar dacă documentaţia le-a fost aprobată.

În programul de investiţii din 2009 Primăria şi-a propus reabilitarea a cinci blocuri, dar după identificare, doar un imobil şi-a depus documentaţia.

Reprezentanţii Primăriei au trecut la identificarea altor blocuri în 2010, dar s-au lovit din nou de refuzul locatarilor.

Propunere uitată

În Consilul Local a existat o iniţiativă a se impune chiar şi la lucrări individuale o singură culoare la un bloc, însă aceasta nu a fost pusă în practică. „Am propus consilierilor locali ca asociaţiile de proprietari să ceară un certificat de urbanism. Mi s-a comunicat că municipalitatea va reglementa această situaţie, dar nu s-a făcut încă nimic", a declarat Constantin Ionescu, vicepreşedintele UAP.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite