Cum a ajuns un fost puşcăriaş să vandalizeze birourile unei fundaţii creştine din Buzău VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine surprinsă în 2017
Imagine surprinsă în 2017

Un individ condamnat în trecut pentru agresiuni şi tentativă de omor a vandalizat birourile Fundaţiei ”Sf. Sava”, din Buzău, supărat că nu ar fi fost plătit pentru munca prestată la unul dintre căminele fundaţiei. În 2017, la scurt timp după ce fusese eliberat din închisoare, Ion Pecioacă a distrus cantina aceleiaşi fundaţii.

La data de 26 mai, în jurul orei 13.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 de către angajata Fundaţiei Ortodoxe ”Sf. Sava”, din municipiul Buzău, care a menţionat că un bărbat aflat în interiorul locaţiei prezintă un comportament agresiv şi a distrus mai multe bunuri.

Imediat după primirea apelului, la faţa locului a fost dirijat un echipaj mixt poliţist-jandarm, care a stabilit că cele sesizate se confirmă.

Cercetările au fost preluate de poliţiştii Biroului de Proximitate, care au stabilit că persoana în cauză ar fi pătruns fără drept în clădirea de birouri, după care a distrus un monitor de calculator şi un laptop. Bărbatul s-ar fi manifestat agresiv pe fondul unui conflict cu preşedintele fundaţiei, preotul Mihail Milea.

Prejudiciul a fost estimat la 6.000 de lei. În urma administrării materialului probator, pe bază de ordonanţă, poliţiştii au luat faţă de bărbat măsura reţinerii pentru 24 de ore. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi violarea sediului profesional, iar poliţiştii continuă cercetările.

Bărbatul ar fi mers la sediul fundaţiei cu chef să facă scandal după ce, spune el, nu ar fi fost plătit pentru munca prestată la unul dintre căminele fundaţiei, deşi ar fi beneficiat acolo şi de masă şi de cazare.

În luna noiembrie 2016, Ion Pecioacă a devastat complet centrul de noapte pentru persoanele fără adăpost al Primăriei Buzău. Pentru fapta sa, judecătorii l-au condamnat la trei ani de închisoare însă a scăpat de puşcărie graţie noii legi  a recursului compensatoriu. 

Bărbatul cunoscut ca fiind extrem de violent a fost repudiat de familie după ce în urmă cu 20 ani a fost condamnat pentru tentativă de omor

După ce a fost liberat, răufăcătorul a simţit nevoia să se răzbune chiar pe centrul bisericesc ”Sfântul Sava” pentru oamenii şi copiii străzii, de unde fusese dat afară în urmă cu câţiva ani tot pentru comportament violent.

Recidivistul a  spart cu bolovani toate gemurile cantinei unde zilnic mânăncă zeci de copii şi sărmani. Ulterior, agresorul a vrut să incendieze toată clădirea, punând foc la perdele. De frica delicventului, preoţii nici n-au mai avut curaj să depună plângere la poliţie, infractorul fiind internat doar pentru câteva zile la psihiatrie.

Imaginile suprinse în 2016 pe camerele de supraveghere arată cât de violent este distrugătorul de aziluri. Bărbatul, un munte de om de peste o sută de kilograme, a distrus într-un acces de nebunie tot ce i-a ieşit în cale.

A smuls din tavan instalaţia de aer condiţionat, a spart chiuvete, a devatsat instalaţia de la centrala termică, apoi a spart toate geamurile cu un stingător smuls din suportul de pe perete. În acest timp, cei câţiva asistaţi care se aflau în centru s-au baricadat în dormitoare, blocând uşile cu paturile pentru că răufăcătorul i-a ameninţat cu moartea.

Pe aceeaşi temă: 

Trupul fără suflare al unei femei, descoperit într-un BMW parcat pe o stradă lăturalnică. Avea trei copii 

Cine este medicul găsit mort într-un spital privat din Constanţa. Anchetatorii iau în calcul sinuciderea

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite