Consolidarea clădirii monumentale a bibliotecii judeţului Buzău, întârziată doi ani VIDEO

0
0
Foto I. Bunilă
Foto I. Bunilă

Sediul Bibliotecii Judeţene din Buzău, monument istoric, intră în reparaţii capitale. Clădirea a fost golită şi pregătită pentru reabilitare în urmă cu doi ani, însă din cauza birocraţiei abia luni a fost dat startul lucrărilor.

În iunie 2019, la câteva luni după ce a demarat procedura de mutare a Bibliotecii Judeţene ”V. Voiculescu” în noul sediu provizoriu, a fost semnat şi contractul de atribuire a lucrărilor către firma care a câştigat licitaţia pentru consolidarea şi reabilitarea clădirii de pe bulevardul Unirii.

Abia pe data de 3 iunie 2022, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a semnat ordinul de începere a lucrărilor. Luni, şi-au făcut apariţia primii muncitori ai firmei care se va ocupa de consolidarea şi reabilitarea clădirii bibliotecii, veche şi şubrezită de cutremure.

„Îmi pare rău, dar asta e birocraţia din România. Clădirea e monument istoric, proiectul e pe fonduri europene, au fost multe avize de obţinut. Bine că se începe şi acum, avem garanţia de la domnul Gagu că la final imobilul va fi unul sigur şi de o mare valoare arhitectonică”, a declarat Petre Emanoil Neagu, preşedintele CJ Buzău.

Potrivit constructorului, proiectul va transforma Biblioteca Judeţeană “Vasile Voiculescu” Buzău într-o instituţie de rang european, urmând a fi puse în valoare potenţialul arhitectural al clădirii si elementele originale de construcţie.

Pe lângă aceste dotări, s-au prevăzut şi alte achiziţii de echipamente pentru desfăşurarea activităţilor de marketing şi promovare turistică a obiectivului ce va fi restaurat.

”Biblioteca Judeţeană e o clădire de patrimoniu şi reprezentativă pentru judeţul Buzău. Risca să fie pierdută, pentru că era într-un stadiu avansat de degradare, după ce a fost afectată de marile cutremure. Am reuşit să începe lucrările de consolidare şi reabilitare cu bani europeni. Valoarea eligibilă este de aproximativ 4 milioane de euro, mai vine şi Consiliul Judeţean cu circa 500.000 de euro”, a precizat preşedintele CJ Buzău.

Construcţia clădirii de pe bulevardul Unirii a fost finalizată în anul 1914, după un proiect al arhitectului Grigore Cerchez şi funcţionează ca bibliotecă din anul 1984. Anterior, aici au avut sediul Miliţia Buzău şi Sfatul Popular.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO 

Buzău


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri