Buzău: Zob, Cargo, Zero, Holograf şi Pasărea Colibri vor concerta în Piaţa Dacia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzică bună, bere rece, mici şi pastramă, asta îi aşteaptă pe buzoieni în acest sfârşit de săptămână. Trei zile de petrecere în centrul oraşului, punctul culminat fiind concertele susţinute de trupe celebre în fiecare seară.

Vineri se deschide oficial Casa Serbărilor, în centrul oraşului. În cursul după- amiezii , buzoienii sunt invitaţi să participe la jocurile şi întrecerile din Casă, iar cei mai buni competitori vor fi răsplătiţi cu premii. Seara, vor urca pe scenă pentru a încânta publicul buzoian Zob şi Cargo. Cei prezenţi la eveniment vor avea ocazia să vadă un show al celor două trupe.

Petrecerea Casa Serbărilor va continua şi sâmbătă, când petrecerea va începe la ora 12.00, iar până la ora 22.30 va conţine întreceri în diverse competiţii distractive cu cei mai buni răsplătiţi prin baxuri cu bere sau mâncăruri din belşug. După ora 22.30, atmosfera va fi încălzită de către Zero şi Holograf. Iubitorii de muzică vor avea ocazia să cânte alături de Dan Bitman în Piaţa Dacia, melodii foarte cunoscute precum „Să nu-mi iei niciodată dragostea", „Ţi-am dat un inel" sau „Primăvara începe cu tine".

În ultima zi a serbărilor, amatorii de muzică bună îşi vor lua porţia de nostalgie cu cele mai cunoscute melodii ale trupei Pasărea Colibri. Organizatorii evenimentului transmit buzoienilor care vor fi prezenţi la Casa Serbărilor să se bucure de o bere straşnică, de bucate aburinde şi de pâine proaspăt rumenită, de poveşti şi muzici alese.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite