Buruiana care poate atenua simptomele COVID-19. Creşte în flora spontană din România, fiind folosită ca dezinfectant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Artemisia annua este nominalizată de mai multe institute medicale din străinătate ca având un aport important în combaterea noului coronavirus. Vorbim despre ”Pelinul dulce”, pe care la noi o găsim în flora spontană. Înaintaşii noştri îl amestecau în săpunul de casă, fiind un puternic dezinfectant.

De la începutul crizei sanitare, numeroase institute medicale şi chiar lideri de stat au vorbit deseori despre Artemisia annua, pelinul dulce, ca despre un leac-minune împotriva noului coronavirus.

Preşedintele Madagascarului anunţa chiar că deţine un medicament eficient împotriva COVID-19, dezvoltat de Institutul Malagasy de Cercetare Aplicată şi care conţine Artemisia annua. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut că anumite medicamente şi remedii tradiţionale „pot atenua simptomele” coronavirusului. A amintit însă că „nu există dovezi că aceste substanţe pot preveni sau vindeca boala”. 

Cercetătorul Costel Vânătoru, specialist în horticultură, susţine că există mult adevăr în opiniile celor care cred în proprietăţile pelinului dulce, denumit ştiinţific Artemisia annua. 

Vânătoru spune că pelinul face parte din galeria plantelor benefice ale românilor, în trecut fiind folosit pe scară largă în săpunurile de casă, dar şi pentru dezinfectarea rănilor. 

”Sunt opinii ale unor specialişti în domeniu care arată că ajută foarte mult în cazul acesta pelinul dulce, Artemisia annua. În trecut, la noi, se folosea pe scară largă la săpunul de casă. Poporul ştia atunci cât de valoroasă era şi nu facem acum decât să redescoperim ceea ce în trecut se ştia foarte bine”, spune cercetătorul Costel Vânătoru.

Imagine indisponibilă

Foto I.B. 

Horticultorii buzoieni spun că Artemisia annua merită o atenţie deosebită deoarece are proprietăţi medicinale care aşteaptă să fie descoperite. Pelinul dulce conţine artemisinină, substanţă cu proprietăţi antiseptice.

”La noi, pelinul dulce creşte în flora spontană, iar în trecut era utilizat pe scară largă. Avea efectul betadinei de astăzi, era cel mai puternic dezinfectant. Orice rană, la animal, la om, se spăla cu pelin. Lumea ştiinţifică l-a redescoperit acum şi, iată, se pun mari speranţe în el şi cu această boală”, declară Costel Vânătoru, specialist de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău.

image

Artemisinina este unul dintre cele mai puternice dezinfectante, antivirale şi cu beneficii chiar şi împotriva cancerului. Lumea ştiinţifică ştie doar 5 la sută din tainele plantelor.

”Culmea, îl găsim pe marginea şanţului, în iarbă. El era folosit pentru proprietăţile sale antiseptice, însă dădea şi culoare frumoasă săpunului. La ţară ştiau exact perioada când să-l ia, de obicei primăvara, în mai, când este folosit şi la vinul pelin. El este foarte amar şi tocmai amăreala aceea este cea care face minuni”, declară Costel Vânătoru.

Oamenii de ştiinţă au mai descoperit că pelinul dulce este eficient în eliminarea viermilor intestinali, în special a celor inelaţi. Mai poate fi folosit în tratarea anorexiei, a insomniei, a anemiei, lipsei poftei de mâncare, flatulenţei, durerilor de stomac, icterului şi indigestiei.

Toate părţile aeriene ale plantei, tulpina, frunzele şi florile, au utilizări medicinale. Uleiul esenţial este extras din frunze şi din părţile superioare ale florilor, prin distilare la abur.

Vă recomandăm să mai citiţi:

VIDEO Cum arată cultura de Sideritis Scardica, planta de fier care era folosită de cosmonauţii sovietici

VIDEO Magicianul Robert Tudor, vrăjit de frumuseţile din Munţii Buzăului. A locuit într-un camping din Gura Teghii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite