Bolid surprins de radar cu aproape 200 km/h în localitate. Şoferul fusese indus în eroare de o aplicaţie de mobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă adevarul.ro
Arhivă adevarul.ro

Radarele amplasate pe drumurile din judeţul Buzău au înregistrat 49 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise. Un tânăr a fost prins conducând cu viteza de 182 de km/h pe DN2 E85, în localitate.

Împotriva a 11 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile.

Printre cei 11 conducători auto care au rămas fără permis s-a numărat şi un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Ialomiţa. Acesta a fost prins conducând cu viteza de 182 de km/h pe DN2 E85, în localitatea Limpeziş. 

Tânărul se îndrepta spre Bucureşti pentru a-şi petrece week-end-ul acolo. El se afla împreună cu alţi doi prieteni în maşină. Fuseseră în vizită în Buzău, apoi s-au gândit să petreacă finalul de săptămână în Capitală. 

Văzând că aplicaţiile de pe telefon nu indicau prezenţa vreunui radar în zonă, ialomiţeanul aflat la volanul unui bolid cu mulţi cai putere a apăsat pedala de acceleraţie mult peste limita legală. 

Pentru inconştienţa de care a dat dovadă tânărul a rămas fără permis pentru o perioadă de 90 de zile.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cadavru cu urme de violenţă, găsit în Piteşti, lângă calea ferată. Ce au descoperit oamenii legii

Bătăuşi reţinuţi de poliţişti după o demonstraţie de forţă într-o comună din Argeş. Indivizii au lovit un consătean şi i-au făcut praf maşina

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite