Bacalaureatul de toamnă, ratat deja de 50 de elevi din Buzău VIDEO

0
Publicat:

Un număr de 781 de tineri din Buzău au intrat în febra examenelor. Potrivit IȘJ Buzău, la prima probă a Bacalaureatul de toamnă au fost așteptați aproape 400 de candidați, dintre care 341 de la profil real și 38 de la profil umanist.

De la prima probă scrisă a Bacalaureatului de toamnă, cea la Limba și Literatura Română, au absentat zeci de candidați din județul Buzău.

Elevii care nu au promovat examenul de Bacalaureat în prima sesiune au acum o a doua șansă. Absolvenții de liceu au susținut miercuri prima probă scrisă, cea la Limba și Literatura Română.

În județul Buzău, Bac-ul de toamnă se susține într-un un singur centru de examinare, la Liceul Teoretic „Alexandru Marghiloman” din municipiul reședință de județ.

La primul subiect, candidații au primit un fragment din „Însemnările mele” de Maria Banuș, iar pe baza acestuia au avut de răspuns la mai multe întrebări.

La subiectul doi, candidații au primit o poezie de Tudor Arghezi și, pornind de la ea, au avut de scris despre relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.

La ultimul subiect, candidații trebuiau să prezinte tema și viziunea despre lume într-o operă de Mihail Sadoveanu sau George Călinescu, respectiv din „Baltagul” sau „Enigma Otiliei”.

La ieșirea din sălile de examen, cei mai mulți candidați erau de părere că testul a fost mai ușor decât în prima sesiune.

În județul Buzău, de la primă probă a celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului au absentat 50 de candidați dintr-un total de 379 de elevi încriși.

Bacalaureatul de toamnă continuă joi cu proba obligatorie a profilului și vineri cu proba la alegere a profilului și a specializării.

image

Primele rezultate vor fi afișate în data de 25 august, până la ora 12,00, iar contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12,00 – 18,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 29 august.

Bacalaureatul de toamnă a venit și cu o premieră: lucrările nu vor mai fi corectate ca până acum, ci se va face o evaluare digitalizată.

Înainte de ieșirea din sală a candidaților, lucrările sunt scanate și încărcate într-o platformă online iar apoi sunt repartizate, aleatoriu, profesorilor evaluatori selectați, corectura făcându-se online.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite