Babicul de Buzău ar putea deveni produs protejat în 2024. Gustul său este inconfundabil
0Babicul de Buzău ar putea deveni, începând din 2024, cel de-al doilea produs buzoian cu denumire și indicație geografică protejată, alături de Cârnații de Pleșcoi. Mai mulţi agenți economici vor să înregistreze cât mai urgent babicul la Comisia Europeană, pentru a-i asigura protecție împotriva oricărei utilizări abuzive.

Babicul produs în județul Buzău conţine un amestec de carne de porc şi de vită, condimentat cu sare, boia de ardei dulce şi iute.
„Acest produs, după părerea mea, este mult superior salamurilor crud-uscate de afară, cum ar fi chorizo sau altele asemănătoare, și de aceea merită protecție la nivel european”, spune Constantin Frusinoiu, producător de mezeluri din Mărăcineni, județul Buzău.
În 2020, o publicație de turism culinar, gândită ca o hartă a gastronomiei mondiale, a plasat acest preparat în top zece cele mai apreciate salamuri din lume, înaintea unor mezeluri din Croaţia, Germania, Turcia sau Spania. Odată cu creșterea notorietății, sporesc și temerile că rețeta ar putea ajunge la îndemâna oricui.
”Fiind un produs foarte bun și foarte căutat, mulți încearcă să-l reproducă, să-l imite. Bine, nu o să reușească ei niciodată să îl facă așa cum îl facem noi, cu pastă de ardei, cu pulpă de vită, pulpă de porc, dar oamenii de departe nu au de unde să știe care e babicul adevărat”, susține Constantin Frusinoiu.

Ca să-i păstreze autenticitatea, producătorii din Buzău vor să înregistreze cât mai repede babicul la Comisia Europeană ca produs cu denumire și indicație geografică protejată. Reprezentanții Direcției Agricole Buzău spun că există deja demersuri în acest sens din partea unei asocieri de firme locale, aceleași care dețin atestat și pentru Cârnații de Pleșcoi.
„Toată România face babic, dar babicul este din Buzău, aici s-a făcut ca şi cârnaţii de Pleşcoi, în Pleşcoi. Cine intră în asociaţia asta respectă reţeta, caietul de sarcini autentic", a declarat Ilie Gabioti, producător de babic.
Salam din carne de porc și vită, presat, afumat și uscat
Babicul produs în Buzău este un salam tradiţional românesc, afumat și uscat. Amestecul de carne de porc şi de vită, condimentat cu sare, boia de ardei dulce şi iute, este introdus în maţe subţiri de vită, care sunt apoi presate, afumate şi uscate în lunile reci de iarnă.
România are 13 produse recunoscute și înregistrate la nivel european. Este vorba despre Salinate de Turda, Magiun de prune de Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Țara Bârsei, Scrumbie afumată de Dunăre, Telemea de Sibiu, Cârnați de Pleșcoi, Cașcaval de Săveni, Salata cu icre de știucă de Tulcea, Telemea de Ibănești, Salată tradițională cu icre de crap, Plăcintă dobrogeană și Pită de Pecica.
În 2024, ar putea dobândi protecția Indicației Geografice Protejate produsele Batog deltaic de sturion și Babic de Buzău.