Avalanşă de cereri pentru biletele de tratament
0Pensionarii buzoieni au dat buzna la Casa de Pensii pentru a fi siguri că vor prinde un bilet de tratament. Numărul cererilor primite până acum de funcţionarii instituţiei este aproape egal cu cel al biletelor de tratament alocate Buzăului în acest an.
„Pentru acest an au fost alocate judeţului Buzău 4.799 de bilete de tratament, acesta este numărul total pentru ambele categorii, biletele derulate prin programul Ministerului Muncii şi cele derulate prin Casa de Pensii. La nivelul Casei Judeţene de Pensii Buzău au fost înregistrate până în prezent 4.729 de cereri. Dintre acestea până acum au fost valorificate 406", ne-a declarat Carmen Androne, directorul Casei Judeţene de Pensii Buzău.
Fără cozi la ghişee
Dacă anii trecuţi pensionarii se înghesuiau zile la rând la Casa de Pensii pentru a prinde un bilet de tratament, din acest an acestea se acordă după mai multe criterii, pensionarii acumulând un punctaj în funcţie de cuantumul pensiei, de categoria de pesnie sau dacă au mai beneficiat de bilet în ultimii ani.
„Eu am depus cererea, vreau să merg aici la Monteoru, sper să mă încadrez şi să prind loc că sunt bolnavă şi am nevoie de un tratament la staţiune", ne-a spus Ioana Cornea, o pensionară din Buzău.
Ofertă generoasă
Pensionarii buzoienii au la dispoziţie în acest an locuri în aproape toate staţiunile din ţară. „Pentru acest an casa Judeţeană de Pensii are la dispoziţie oferte pentru staţiuni precum Sărata Monteoru, Amara, Covasna, Olăneşti sau Nicolina", a adăugat directorul Casei de Pensii Buzău. Anul trecut peste 4.000 de buzoieni au primit bilete de tratament în 27 de staţiuni din toată ţara.























































