Artefact vechi de 4.000 de ani, descoperit în Subcarpaţii de Curbură, cerut în expoziţii din SUA şi Canada

0
0
Sursa Muzeul Judeţean Buzău
Sursa Muzeul Judeţean Buzău

Un exponat unic, aflat în patrimoniul Muzeului Judeţean Buzău, va ajunge în două muzee din Statele Unite ale Americii şi unul din Canada. Este vorba despre o piesă din os, psalie, cu o vechime de peste 4.000 de ani, care a fost solicitată pentru a face parte dintr-un proiect expoziţional internaţional, denumit ”First Kings of Europe”.

Expoziţia mai cuprinde şi alte piese din peste 20 de muzee din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est. 

Psalia, cu o vechime de peste 4.000 de ani va sta pe continentul american aproximativ trei ani de zile. Din luna septembrie, va face parte din expoziţia ”First Kings of Europe” de la Chicago.

Artefactul din Buzău a făcut parte din harnaşamentul specific unui cal din Epoca Bronzului şi a fost descoperit în perioada 2011-2012, în situl arheologic Cetăţuia-Cârlomăneşti.

În situl Cetăţuia de la Cârlomăneşti, situat pe raza satului Mierea, comuna Verneşti, au fost descoperite numeroase vestigii ale Culturii Monteoru din Epoca Bronzului şi ale Civilizaţiei Fierului din prima epocă, Hallstatt. 

Unele dintre psaliile din acea epocă sunt foarte atent lucrate, cu foarte multe decoruri în relief sau realizate prin incizie.

Potrivit specialiştilor Muzeului Judeţean, psaliile reprezintă o categorie de obiecte mai puţin cunoscute în literatura de specialitate. 

Ele sunt o parte componentă a căpăstrului, iar descoperirea lor în sit prezintă o dovadă clară a folosirii calului pentru tracţiune  şi călărie, contribuind fără îndoială la cunoaşterea tehnicilor folosite pentru transportul terestru în perioada preistorică. 

Psaliile sunt elemente relativ comune în descoperiri arheologie. Aceasta de la Muzeul Judeţean Buzău este specială din mai multe puncte de vedere. Ea atestă existenţa unei clase sociale formată din lideri politici, religioşi şi militari.

„Este vorba despre o psalie din os, o piesă care este de maximă importanţă pentru ceea ce înseamnă importurile, circulaţia bunurilor din zona Subcarpaţilor de Curbură, în conexiune cu zonele pe de o parte Urali şi Volga, pe de altă parte, centrul Europei”, declară Daniel Costache, directorul Muzeului Judeţean Buzău.  

După Chicago, expoziţia ”First Kings of Europe” va mai fi expusă într-un alt oraş american, apoi va trece graniţa în Canada, unde va rămâne până la începutul anului 2025.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Buzău


Ultimele știri
Cele mai citite