Universitatea Bucureşti, lăudată de ONU pentru sprijinul dat refugiaţilor. „Foarte multe momente emoţionante”
0De la începutul războiului, Universitatea din Bucureşti a găzduit în căminele sale peste 730 de refugiaţi din Ucraina. Eforturile profesorilor şi voluntarilor de la renumita instituţie bucureşteană de învăţământ superior au fost elogiate de ONU, care a publicat pe site-ul său oficial un amplu articol.
Sub titlul „O universitate din România devine un hub major pentru susţinerea refugiaţilor din Ucraina”, oficialii ONU scriu că Universitatea din Bucureşti a răspuns cu sprijin necondiţionat pentru refugiaţii ucraineni. „În aceste vremuri dificile şi nesigure, i-am ajutat pe ucrainenii afectaţi teribil de acest război cu cazare, masă şi toate cele necesare. Şi continuăm să ajutăm”, a declarat pentru site-ul ONU profesorul Marian Preda, rectorul Universităţii din Bucureşti.
Reprezentanţii ONU mai precizează în amplul articol scris că dormitoarele din campusul Universităţii din Bucureşti „au fost mai mult decât un loc pentru adăpost, ele sunt un loc pentru speranţă”.
Până acum, în campus au fost găzduiţi peste 730 de refugiaţi, însumând un număr total de peste 4.260 de zile de cazare, după cum au confirmat pentru „Adevărul” reprezentanţii Universităţii Bucureşti. Instituţia a primit deja numeroase aplicaţii de la refugiaţi care doresc să studieze aici. O parte dintre aplicaţii au venit prin platforma uni4Ukraine, o iniţiativă a studenţilor şi profesorilor de la Universitatea din Bucureşti. „Sute de voluntari pregătesc câte două mese calde pentru refugiaţii din campus şi organizează campanii de donaţii şi pregătesc kit-uri de bun-venit. Corpul profesoral ajută mult, de asemenea, predând cursuri de română, oferind consiliere pentru cazări alternative sau pentru viaţa de zi cu zi în România”, mai scriu oficialii ONU.
„Efort uman şi logistic impresionat”
Profesor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti, Bogdan Oprea este unul dintre coordonatorii acestei mobilizări impresionante a Universităţii. Trebuie spus că Bogdan Oprea este licenţiat ca paramedic SMURD pe ambulanţele ISU Bucureşti – Ilfov. „Au fost numeroase eforturi ale administraţiei, ale profesorilor şi studenţilor de la Universitatea din Bucureşti. Cu toţii şi-au oferit din timpul lor şi resursele lor financiare pentru a-i ajuta pe aceşti oameni. Iniţial, ne-am propus să oferim cazare profesorilor şi studenţilor din Ucraina. Dar la faţa locului am realizat că nu poţi face o discriminare pe bază de profesie. Şi atunci, încă din prima zi, am primit pe oricine avea nevoie să aibă un acoperiş deasupra capului, pe perioadă nelimitată sau limitată. A fost un efort uman şi logistic impresionat”, a declarat Bogdan Oprea pentru ”Adevărul”.
Pentru a-i ajuta pe refugiaţii din Ucraina cu transportul de la Vama Siret până la Bucureşti, Bogdan Oprea a apelat inclusiv la prieteni şi cunoscuţi. „Pe măsură ce fluxul de refugiaţi a crescut, autocarele disponibile nu mai făceau faţă. A apărut transportul cu trenurile oferite gratuit de către statul român”, spune Bogdan Oprea.
Profesorul a explicat că transportul s-a împărţit pe mai multe segmente: Vama Siret-Gara Suceava-Gara de Nord Bucureşti-cele două campusuri ale Universităţii din Bucureşti.„Am apelat inclusiv la microbuzele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, din corpul de voluntari al căruia fac parte. Într-o dimineaţă, am transferat un grup de refugiaţi de la Gara de Nord la căminul din Grozăveşti cu metroul, pentru că nu am găsit atunci altă variantă de transport. Au fost foarte multe momente emoţionante. Nu ai cum să nu te emoţionezi când vezi o mamă cu mai mulţi copii şi un troller care au venit aici din cauza războiului. E important să ai pregătire pentru a ajuta în aceste cazuri umanitare. Am făcut cursuri de prim ajutor psihologic, cursuri ce ne-au ajutat să avem grijă mai bine de refugiaţi şi să ne gestionăm şi noi toată presiunea psihologică şi toate trăirile”, povesteşte Bogdan Oprea.
Vă recomandăm să mai citiţi: