Șofer din București, în arest preventiv după ce a ucis un motociclist. Ce alcoolemie avea bărbatul

0
Publicat:

Un șofer din București a fost plasat în arest preventiv, după ce joi a ucis un motociclist, într-un accident auto. Bărbatul a fost depistat cu o alcoolemie ridicată și chiar posibila prezență a unei substanțe psihoactive.

Șoferul băut care a ucis un motociclist, în arest preventiv FOTO Shutterstock
Șoferul băut care a ucis un motociclist, în arest preventiv FOTO Shutterstock

Incidentul a avut loc la data de 12 octombrie, în jurul orei 22:25, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere. Polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui grav accident de circulație, în zona Drumul Taberei.

Șoferul, în vârstă de 52 de ani, se deplasa pe aleea de legătură dinspre Str. Pravăț către Drumul Taberei, la intersecția cu Drumul Taberei, în momentul în care a intrat în coliziune cu un motociclist. În urma impactului puternic, tânărul în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața.

Șoferul, depistat cu o alcoolemie ridicată

Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma efectuării testării preliminare cu aparatul DrugTest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive. În acest context, conducătorul autovehiculului a fost condus la I.N.M.L., în vederea prelevării de mostre biologice.

Mandat de arestare preventivă

Organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere au dispus reținerea șoferului autoturismului. Persoana în cauză a fost prezentată Judecătoriei Sectorului 6 cu propunerea de arestare preventivă.

Judecătorul a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situatie, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, au transmis reprezentanții Brigăzii Rutiere din Capitală.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite